Mircea Drăghici și-a dat demisia din PSD. Este cercetat pentru delapidare și manipularea subvențiilor. Ce a motivat fostul trezorier al PSD

Mircea Drăghici și-a dat demisia din PSD, invocând probleme de sănătate și „anumite ecouri publice din trecut”. Fostul trezorier al partidului s-a referit la acuzațiile formulate împotriva sa, de delapidare din fondurile partidului și folosirea subvențiilor alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Prejudiciul stabilit în sarcina sa este de peste 380.000 de euro.

Mircea Drăghici și-a dat demisia pe Facebook, printr-o postare pe contul propriu.

„Am analizat cu multa responsabilitate situatia politica actuala, PSD se afla in reconstructie si pentru a intari parcursul pe care actuala conducere si-l doreste, am hotarat sa iau o decizie radicala. Avand in vedere problemele cu ecouri publice din trecut, precum si starea mea de sanatate, astazi am demisionat din PSD si am comunicat acest lucru domnului presedinte, Marcel Ciolacu si domnului secretar general Paul Stanescu, carora le-am precizat si dorinta mea de a continua ca deputat neafiliat. Pentru mine, activitatea politica este un capitol inchis. Tin sa multumesc tuturor colegilor de la nivel national si din Arges, pentru cei 23 de ani de convietuire ca intr-o familie!”, a scris Mircea Drăghici.

Potrivit anchetatorilor, el și-ar fi însușit 380.000 de euro din subvenția acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă pentru a plăti un imobil de peste 500.000 de euro.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine