Pensionarii ies în stradă. Ce vor de la președintele Klaus Iohannis

Mitingul pensionarilor. Pensionarii ies vineri în stradă, ca să protesteze față de înghețarea pensiilor și deprecierea continuă a nivelului de trai.

Mitingul de protest va fi organizat la Ministerul Muncii, Administrația Prezidențială și la sediul PNL, vineri, 11 iunie unde sunt așteptate în jur de 100 de persoane. Prima oprire va fi la Ministerul Muncii, în intervalul 11.00-12.00, apoi Administrația Prezidențială, 13.00-14.00 și PNL, în intervalul 15.00-16.00.

„Stopați deprecierea alarmantă a nivelului de trai al pensionarilor, aflat în prezent sub limita subzistenței pentru un număr mare de pensionari!” cer reprezentanții pensionarilor.

 

Mitingul pensionarilor. Pensionarii acuză guvernul de nerespectarea legii promulgate de către președintele României, Klaus Iohannis, de creștere a punctului de pensie și încălcarea legii promulgate de oficialul de la Cotroceni cu privire la indexarea pensiilor cu rata de creștere a inflației și 50% din creșterea salariului mediu brut pe economie, potrivit B1TV.

Reprezentanții Federației pensionarilor se poziționează ferm împotriva „programului de austeritate severă introdus de Guvernul Cîţu, program ce va duce la o sărăcire aspră a populaţiei în general şi a pensionarilor în special”.

Pensionarii s-au organizat prin intermediul mai multor organizații, precum Alianța Pensionarilor din România, Sindicatul Județean al Pensionarilor Vâlcea și Federația Națională „Solidaritatea Pensionarilor din România” (FNSPR).

Ultimele știri

CTP îl demolează pe Tudorel Toader. „Reacția a atins nivelul unui primar de comună, prins cu cioara vopsită”

CTP îl critică dur pe Tudorel Toader pentru felul în care și-a apărat fiul arestat pentru viol și agresiune sexuală.

Iulian Fota cere arme nucleare pentru România din cauza „vecinilor neprietenoși”

Fostul consilier prezidențial Iulian Fota spune că România ar trebui să ia în calcul dotarea cu arme nucleare, după modelul Coreei de Sud.

Impozitul pe o casă din București ar putea crește de 26 de ori. Cum se ajunge de la 1.044 la 27.500 de lei pe...

Un impozit de 1.044 de lei ar putea ajunge la 27.500 de lei pe an pentru o casă din București, avertizează Gabriel Biriș.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine