Moțiunea de cenzură este „consumată” a spus Ludovic Orban. Premierul le-a mulțumit partidelor și parlamentarilor care nu au dat curs acestei aventuri „politice” a PSD

Moțiunea de cenzură este „consumată”, a spus premierul Ludovic Orban, care spune că este un lucru „extrem de benefic” pentru România faptul că nu a fost adoptată. Era oricum neconstituțională, a spus șeful Guvernului.

„Este o moțiune de cenzură în afara cadrului constituțional. De 30 de ani nimeni nu a mai depus o moțiune de cenzură în vacanța parlamentară. Este nu numai într-o sesiune extraordinară. A fost depusă într-o sesiune extraordinară, a fost citită în altă sesiune extraordinară, s-a încercat votarea în sesiunea extraordinară prelungită și, din punctul meu de vedere, este consumată. Sigur că urmează să se pronunțe CCR.

În ceea ce ne privește, ca Guvern, considerăm că ceea ce s-a întâmplat azi este extrem de benefic pentru România. Guvernul trebuie să facă față unor provocări imediate și are nevoie de capacitate de exercițiu pentru a putea rezolva marile probleme cu care se confruntă România. Avem o serie de măsuri care trebuie implementate”, a declarat Ludovic Orban, după ce ședința parlamentului dedicată votului moțiunii s-a închis, din lipsă de cvorum.

Moțiunea de cenzură este „consumată”. Orban le-a mulțumit partidelor care nu au dat curs „aventurii politice” pe care a propus-o PSD prin încercarea de demitere a Guvernului.

„Vreau sa le mulțumesc formațiunilor care au fost alături de noi și nu au participat la cvorum: PMP, USR, UDMR, minorități naționale, dar și neafiliaților care nu au sprijinit aruncarea într-o aventură politica. Și dacă erau prezenți toți parlamentarii PSD nu s-ar fi întâlnit numărul de membri necesar. Cu Carmen Dan nu am vorbit. Am avut discuții cu unii parlamentari din ALDE, pe unii am putut sa ii conving, pe alții nu”, a declarat Ludovic Orban.

Carmen Dan a fost unul din parlamentarii absenți la votul moțiunii care nu a fost votată din cauza neîntrunirii cvorumului. PSD a convocat doar 226 de parlamentari din minimul necesar de 233.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine