Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a declanșat un atac de lungă durată împotriva primarului Sectorului 2, Radu Mihaiu, cerând în instanță anularea a peste 150 de autorizații de construire emise de acesta. Numai că, încă de la primul proces al acestui serial juridic pe care specialiștii în Drept îl consideră absurd, primarul general al Capitalei a fost, pur și simplu, adus cu picioarele pe pământ de magistrații de la Tribunalul București. 

Nicușor Dan a pierdut, până acum, cinci procese, iar miercuri – 31 ianuarie 2024 – judecătorii l-au obligat să îl bifeze și pe cel de-al șaselea. Lista înfrângerilor va continua, însă, pentru că fișa de post a lui Nicușor Dan nu prevede și atribuția de a cere anularea unor autorizații de construire emise de primarii de sector, scrie Gandul.

Față de celalalte cinci soluții pe care le avem până acum, în care instanțele remarcă și admit excepția lipsei calității procesuale active a primarului general și a Municipiului București, de data asta acest complet de judecată admite doar lipsa calității procesuale active a Municipiului București, ca persoană juridică, dar respinge excepția cerută de pârâți cu privire la lipsa calității procesuale active a primarului general Nicușor Dan.

Respingând-o, judecă acțiunea și pe fond. Deci judecă fondul acțiunii, fondul acțiunii fiind chiar cererea de anulare a autorizațiilor. Judecând fondul, respinge acțiunea în raport de argumentele prezentate de primarul general.

Cu alte cuvinte, instanța – față de celelalte instanțe – ajunge pe fond și verifică criteriile de nelegalitate pe care primarul general Nicușor Dan le pune în acțiune și declară acele autorizații de construire ca fiind perfect legale. 

Este extrem de important, pentru că toate celalalte acțiuni nu au antamat fondul. De data asta, Nicușor Dan pierde și fondul. Nu doar că instanțele spun că el nu are calitate procesuală activă, dar acum o instanță de judecată spune că – cu sau fără calitate procesuală activă – «te judec și, judecând fondul, nu ai niciun argument să spui că autorizațiile de construire emise de Sectorul 2 sunt nelegale».

Instanța aruncă în aer toate argumentele și declară, practic, legale autorizațiile de construire, respingând acțiunea pe fond. Evident, a respins și cererea de suspendare a autorizațiilor de construire, făcută de Nicușor Dan”, a declarat avocatul Radu Dinulescu, în exclusivitate pentru Gândul.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *