Noi sancțiuni împotriva Rusiei sunt pregătite de Marea Britanie
Noi sancțiuni împotriva Rusiei sunt pregătite de Marea Britanie

Noi sancțiuni împotriva Rusiei sunt pregătite de Marea Britanie și Germania, după ce imaginile tulburătoare cu masacrul civililor din Bucha au apărut în presa internațională.

Ministrul britanic de Externe Lizz Truss, a transmis în cadrul unei conferințe de presă cu omologul ucrainean Dmitro Kuleba, că britanicii își vor intensifica sprijinul pentru statul lui Volodimir Zelenski.

Este responsabilitatea Marii Britanii şi a aliaţilor noştri, şi asta am discutat cu Dmitro astăzi, să ne intensificăm sprijinul pentru curajoşii noştri prieteni ucraineni. Acest lucru înseamnă mai mult armament şi mai multe sancţiuni. Putin trebuie să piardă în Ucraina”, a declarat Truss, potrivit Reuters, citat de B1TV.

Oficialul britanic crede că trebuie luate decizii ferme cu privire la importurile de petrol și gaze, respectiv noi sancțiuni împotriva Rusiei.

Trebuie să facem mai mult în ceea ce priveşte petrolul şi gazele, care sunt esenţiale pentru finanţarea maşinii de război a Rusiei (…)

Am convenit că Regatul Unit va pune capăt importurilor de petrol până la sfârşitul acestui an”, a mai spus Liz Truss.

Astfel, Marea Britanie ar urma să închidă definitiv posibilitatea de încheiere a unor tranzacții.

Referitor la Marea Britanie, nimic nu este exclus în ceea ce priveşte sancţiunile. Pur şi simplu, nu ar trebui să facem afaceri cu această ţară. Pur şi simplu, nu ar trebui să facem afaceri cu Putin”, a mai transmis diplomatul de la Londra.

Noi sancțiuni împotriva Rusiei. Reacția Germaniei

Tot luni, Germania a anunțat că va expulza 40 de diplomați ruși, din cauza atrocităților de la Bucha, unde au fost descoperite sute de trupuri măcelărite.

De asemenea, ministrul de Externe, Annalena Baerbock, a transmis că Berlinul își va spori sprijinul pentru forțele armate ale Ucrainei, potrivit Al Jazeera și Axios.

Concomitent, presiunile asupra Germaniei, pentru încetarea importurilor de energie din Rusia cresc, susține The Guardian.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *