Libertatea de exprimare nu există în Rusia, a remarcat, cu curaj, chiar un jurnalist într-o emisiune live. Cu toate acesta, după ce și-a expus motivele, a spus : „Nu vreau să merg la închisoare”.

Jurnalistul rus Andrei Norkin a remarcat, într-o ”dezbatere” televizată, că în țara sa nu există libertate de exprimare.

El a explicat ridicolul situației în care se găsesc jurnaliștii care trebuie să vorbească despre retragerea trupelor rusești din Herson.

Dacă vă așteptați să vă zic ce cred despre asta, ei bine, nu vă pot spune, dar vă pot explica de ce nu pot. Dacă susțin că sunt de acord cu decizia și că Ministerul Apărării acționează corect părăsind Hersonul, atunci practic îndemn la încălcarea integrității teritoriale a Rusiei, conform Codului Penal, art. 280, alin. 1 (din perspectiva Moscovei, în urma unor așa-zise referendumuri, Hersonul face parte din Rusia – n.r.). Am verificat asta în mod special azi dimineață. Sunt câțiva ani de pușcărie.

Dacă nu susțin decizia și cred că Ministerul Apărării a făcut un lucru greșit părăsind Hersonul, atunci discreditez public Forțele Armate Rusești, faptă prevăzută tot la art. 280, dar la alin. 3. Pedeapsa e aproximativ aceeași.

Eu nu vreau să merg la închisoare.

Așa că acum veți viziona un material, iar apoi îi voi lăsa pe dragii noștri experți să ne vorbească”, a spus Andrei Norkin, potrivit B1TV.

Retragerea rusească nu e încă motiv de bucurie printre ucraineni

Miercuri, Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării, a ordonat retragerea trupelor sale din Herson, singura capitală regională ucraineană pe care au reușit s-o cucerească de la declanșarea invaziei, din 24 februarie.

Numai că ucrainenii nu se bucură încă.

Miercuri seară, în discursul său către națiune, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că „duşmanul nu ne aduce daruri, nu face gesturi de bunăvoinţă”. „Ne mişcăm foarte atent, fără emoţii, fără riscuri inutile, în interesul eliberării întregului nostru pământ”, a continuat el.

Până când steagul ucrainean nu arborează deasupra Hersonului, nu are sens să vorbim despre o retragere a rușilor”, a declarat, la rândul său, Mihailo Podoliak, unul dintre consilierii lui Volodimir Zelenski.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *