Numărul de cazuri din București privind infectarea cu coronavirus este îngrijorător, crede Beatrice mahler, managerul Institutului de Pneumologie ”Marius Nasta”, Beatrice Mahler, se arată îngrijorată de creșterea numărului de cazuri de coronavirus în București. „Săptămâna viitoare va fi o provocare pentru spitalele bucureștene”, a avertizat doctorul Mahler.

Directorul Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” pune numărul mare de cazuri care se înregistrează zilnic în București pe seama concediilor și spune că această evoluție este îngrijorătoare.

Este „efectul concediilor și vacanțelor în București și alte județe” unde se raportează multe cazuri de infecție cu noul coronavirus de tip SARS-CoV-2, a explicat Beatrice Mahler, la B1Tv.

„Numărul cazurilor din București e îngrijorător. Săptămâna viitoare poate să fie o provocare pentru sistemul de sănătate din București”, a avertizat expertul în sănătate, în condițiile în care spitalele din Capitală sunt oricum aproape de capacitatea maximă.

Medicul a dat exemplu spitalul pe care îl conduce, care se află într-o „fază de platou”, însă cu un număr mare de pacienți care se internează și de pacienți la secția de terapie intensivă.

„Mulți se prezintă pentru evaluare și solicită extrem de mult personalul medical”, a mai spus ea.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *