joi, septembrie 18, 2025
20.4 C
București

Unul din patru români a fost infectat cu coronavirus, iar asta nu se vede în statisticile oficiale. Explicațiile unui imunolog

Numărul real al românilor infectați cu COVID este cu mult mai mare decât statisticile oficiale, iar unii specialiști au avansat și o multiplicare de șapte ori mai mare. Un reputat epidemiolog român avansează o ipoteză surprinzătoare: cel puțin unul din patru români a avut coronavirus, dar nu a conștientizat sau a evitat să se testeze, tratându-se acasă.

„Din ceea ce observ în jurul meu, lumea vede că are simptome, stă acasă și nu se mai testează. Sunt foarte mulți care procedează astfel. Eu cred că până în momentul de față, cel puțin 5 milioane de români au avut boala”, a declarat Radu Ciornei pentru B1.ro.

Cifrele sensibile ale pandemiei rămân în continuare la un nivel destul de ridicat. Aici este vorba de oamenii aflați într-o situație dificilă, explică imunologul.

„Eu am un indicator mare după care mă ghidez, care nu poate fi ascuns: numărul de oameni de la ATI. Numărul persoanelor aflați într-o stare gravă de sănătate nu a scăzut prea mult, în ultimele săptămâni. A ajuns la puțin peste 1.000, vorbim despre o scădere de aproximativ 10%.

Raed dixit. Cât durează imunitatea după vaccinul anti Covid

România este o țară care testează puțin și în costă foarte mult să faci asta, niște sute de lei. Iar statul nu a descurajat, dar nici nu prea a încurajat testarea pe o scară foarte largă”, a mai declarat imunologul.

Potrivit GCS, până pe 19 ianuarie 2021 a fost raportat un total de 697.898 de cazuri de COVID-19 în România, de la debutul pandemiei. Imunologul Radu Ciornei crede că numărul real este de 5 milioane de oameni care au fost infectați cu SARS-COV-2, adică peste 26% din populație.

Urmează o vară în care Bucureștiul o să fie blocat. Rețeaua de termoficare intră în reparații

Numărul real al românilor infectați cu COVID. Și medicul Virgil Musta avea o ipoteză similară cu imunologului Radu Ciornei, în toamna anului trecut.

„Statistic, în baza unui studiu efectuat în urmă cu câteva luni, într-o perioadă în care se efectuau mai puține teste, la o persoană diagnosticată pozitiv, erau alți 10 purtători ai virusului, nediagnosticați.

Discuția se purta când aveam 300-400 de cazuri depistate, la începutul pandemiei. Acest lucru depinde foarte mult de numărul de teste care se efectuează în comunitate și de persoanele cărora li se fac. Sunt situații în care li se fac celor care au simptomatologie sau cu screening în masă”, spunea medicul Virgil Musta.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Călin Popescu Tăriceanu avertizează asupra tensiunilor din coaliție: „Politica este și arta compromisului”

Fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu a lansat un avertisment...

Dezvăluiri din dosarul grupării Georgescu – Potra: Influenceri și magistrați invocați de procurori

Procurorii au dezvăluit, într-un rechizitoriu de 327 de pagini,...

Anunțul Primăriei Sectorului 4 după descoperirea construcției vechi de sub Planșeul Unirii. Au intervenit arheologii

Arheologii intervin în lucrările de la Planșeul Unirii din...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine