Imunitatea după vaccin durează până la opt luni, a spus Raed Arafat
Imunitatea după vaccin durează până la opt luni, a spus Raed Arafat

Vaccinul anti-Covid este încă studiat, a recunoscut Raed Arafat. Cine sunt subiecții testelor

Imunitatea după vaccin durează până la opt luni, a spus secretarul de stat Raed Arafat, după ce mai mulți medici afirmaseră că aceasta nu trece mai mult de jumătate de an și apoi se impune revaccinarea.

Secretarul de stat a recunoscut că vaccinul anti-COVID are o serie de necunoscute, pentru că nu este complet studiat. „Nimeni nu poarte să vină să zică cu certitudine că imunitatea durează trei ani, pentru că vaccinul nu există de trei ani, ci există de câteva luni” a spus el.

 

„În acest moment, în șase – opt luni deja s-au făcut teste pe cei care au fost vaccinaţi şi nimeni nu a venit să spună ”atenţie că a scăzut” şi cu cât timpul trece şi testele demonstrează că anticorpii sunt prezenţi, cu atât valabilitatea acestei vaccinări este mai lungă” a explicat Raed Arafat luni seara, la Digi24.

Arafat a mai precizat că acum nimeni nu poate spune că imunitatea durează, de exemplu, trei ani, pentru că nu au trecut trei ani, astfel încât acest lucru să poată fi demonstrat.

Imunitatea după vaccin nu este însă exact cunoscută, la acest moment. „Nimeni nu poarte să vină să zică cu certitudine că imunitatea durează trei ani pentru că vaccinul nu există de trei ani, ci există de câteva luni. Din cauza asta spunem că analiza pe durata imunității, dovada ei este trecerea timpului și testele care se fac pe cei care au participat la studii și care, din ce am înțeles, urmează să fie testați periodic timp de doi ani cel puțin”, a mai precizat secretarul de stat.

 

Este posibil însă, la nivel internațional, de o condiționare a călătoriilor cu vaccinul, iar asta îi va afecta și pe românii care pleacă în concediu. În lipsa vaccinului, ar putea fi obligați să intre în carantină, este de părere Arafat.

 

„Sunt discuţii la nivel european, o să se discute aceste aspecte şi poate o să se stabilească şi modul de recunoaştere din aceste ţări. (…) Poate că unele ţări o să zică ”ai vaccin, intri, nu ai vaccin, intri cu carantină”.

„Nu este vorba de pașaportul de vaccinare care limitează călătoriile sau aşa ceva, ci este vorba de o măsură normală de sănătate publică. Cei care s-au vaccinat nu mai stau în carantină, dacă au făcut şi doza de rapel şi au trecut şi minim 10 zile”, a declarat Raed Arafat, după ce Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis că persoanele care au făcut ambele doze de vaccin nu mai stau în carantină la intrarea în România.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *