marți, septembrie 22, 2026
13.2 C
București

O dronă a căzut în Bistrița-Năsăud. Polițiștii fac cercetări și refuză să dea alte detalii

O dronă a căzut în Bistrița-Năsăud, iar Poliția efectuează o anchetă. Incidentul vine la câteva zile după ce o dronă rusească a străbătut spațiul aerian NATO, prăbușindu-se în Croația.

Drona s-a prăbușit în cursul zilei de duminică, în apropierea unei locuințe din comuna Dumitra, Bistrița-Năsăud.

„Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați de un bărbat din comuna Dumitra cu privire la faptul că a găsit un aparat de zbor de mici dimensiuni fără pilot, de tip aeromodel, în apropierea locuinței. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 423 Cod penal, respectiv zborul neautorizat, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița Năsăud, Paul Rodilă, într-o emisiune B1TV,

El a precizat că polițiștii au fost sesizați „în cursul zilei de ieri, după-masă, seara mai specific”.

Întrebat dacă era vorba despre o dronă destinată fotografilor, Paul Rodilă a adăugat: „Tocmai de aceea vă spuneam, se efectuează cercetări pentru a putea fi stabilite toate împrejurările în care poate fi folosită această dronă. Este un pic devreme să vă pot confirma sau infirma aceste aspecte”.

Întrebat dacă drona avea însemne rusești, oficialul a mai spus: „Nici acest lucru nu vi l-aș putea confirma, pentru că este o anchetă în curs. Colegii mei urmează să stabilească dacă într-adevăr are proveniență rusească sau o altă proveniență”.

Incidentul a survenit în contextul în care săptămâna trecută o dronă intra în spațiul aerian românesc, dinspre Ucraina, și ieșea după numai trei minute, către Ungaria.

Ultimele știri

Motivul pentru care USR Sibiu vrea să-l excludă pe primarul din Cisnădie: de ce trădează mandatul primit de la alegători

USR Sibiu vrea să-l excludă din partid pe primarul din Cisnădie, după ce acesta l-a numit administrator public pe fostul primar liberal.

Cine ocupă locul lui Claudiu Năsui din Parlament. A plecat ministru la Chișinău

Avocatul Mihai-Alexandru Badea revine în Camera Deputaților, pe locul lăsat liber de Claudiu Năsui, plecat ministru la Chișinău.

Ultimatumul lui Siegfried Mureșan, care merge în Parlament pentru învestitură „acest guvern sau alegeri anticipate”

Siegfried Mureșan avertizează: fie noul guvern trece în Parlament, fie urmează alegeri anticipate.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine