Pe 15 septembrie 2008, Bobby Seagull a ajuns la biroul său din Canary Wharf puțin înainte de ora 6 dimineața.
Era ultima dată când avea nevoie să fie punctual. Era trader la Lehman Brothers, o bancă americană care trecea prin turbulențe serioase.
„Văzusem la știrile de duminică că cei din America vor depune cerere de faliment. Nu eram siguri care erau implicațiile pentru noi, cei din Marea Britanie. Așa că ni s-a spus pur și simplu să ne prezentăm ca de obicei.”
„Inițial a fost „haos”, spune Bobby. „Nu a existat nicio comunicare directă cu colegii noștri americani. Nu răspundeau la telefoane. Unii oameni scoteau tablourile de pe perete și spuneau: «Îmi datorează acțiuni».”
Bobby avea o presimțire că s-ar putea produce un dezastru și era bine pregătit, arată o analiză a BBC.
„Țin minte că mi-am golit cardul de cumpărături- pe care mai aveam vreo 300 de lire- pe ciocolată, pentru că mi-am dat seama că dacă banca s-ar prăbuși, cardul meu ar deveni inutilizabil.”
Bobby, alături de mii de colegi, și-a împachetat cariera într-o cutie de carton. A fost o imagine virală a crizei financiare globale, care a dus la falimentul a mii de afaceri și la pierderea locurilor de muncă a milioane de oameni. A inaugurat una dintre cele mai lungi și profunde recesiuni de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.
Acum, pe tabloul de bord economic mondial apar din nou o serie de semnale de alarmă care îi fac pe unii să se întrebe dacă ne aflăm înaintea unei alte crize financiare.
Cum ar putea arăta următoarea criză economică? Și având în vedere că relațiile internaționale din 2026 sunt într-o stare mai febrilă decât în 2008, vor avea factorii de decizie politică instrumentele necesare pentru a o rezolva?
Semnal de avertizare timpurie
Înainte de criza din 2008, au existat semnale de avertizare timpurie în sistemul financiar.
În 2007, investițiile în credite subprime din SUA au colapsat, deoarece proprietarii de case nu mai făceau față ratelor mari. Fondurile administrate de Bear Stearns, BNP Paribas și alte bănci au fost nevoite fie să înghețe posibilitatea investitorilor de a-și retrage banii, fie să lichideze complet fondurile.
Pe măsură ce nervozitatea din piețe s-a răspândit, chiar și băncile au încetat să se împrumute reciproc de teama de a nu-și putea recupera banii, creând așa-numita „criză a creditelor”. Aceasta a provocat o criză financiară globală. Și așa ajungem la ziua de azi.
Mai multe fonduri au declarat pierderi sau au restricționat posibilitatea investitorilor de a-și retrage banii. BlackRock, Blackstone, Apollo și Blue Owl s-au confruntat cu solicitări de retragere a miliarde de dolari din fondurile pe care le gestionează.
Autoritățile de reglementare bancară și veteranii din domeniul financiar văd asemănările.
Sarah Breeden este viceguvernatorul Băncii Angliei, responsabilă în mod specific pentru stabilitatea financiară. Ea spune că noua lume a creditului privat a crescut foarte rapid și nu a fost încă testată la șocuri, domeniul fiind de asemenea și puțin înțeles.
„Există ecouri ale crizei financiare globale în ceea ce vedem acum”, spune ea. „Creditul privat a crescut de la zero la două trilioane și jumătate de dolari în ultimii 15-20 de ani. Există efect de levier [bani împrumutați], există opacitate, există complexitate, există interconexiuni cu restul sistemului financiar. Toate acestea rimează cu ceea ce am văzut în timpul crizei financiare globale.”
De asemenea, ea este îngrijorată de faptul că o mare parte din banii împrumutați de fondurile de credit private au fost deja re-împrumutați, creând straturi de datorii care pot amplifica orice pierderi.
„Există un efect de levier peste un efect de levier peste un efect de levier. Ceea ce vrem să ne asigurăm este că toată lumea înțelege cum se adună acest tort stratificat de efecte de levier.”
„Există anumite asemănări cu 2007 care mă țin trează noaptea. Asemănările sunt fragilități evidente ale sistemului financiar care nu sunt gestionate în mod corespunzător.”
De fapt, spune ea, tocmai restricțiile impuse băncilor după criză au fost cele care au dat naștere acestei noi piețe private de credit. Băncile au fost obligate de noile reglementări să fie mai precaute, așa că au apărut fonduri care „imitau” băncile pentru a umple golul din piață.
„Deodată, sistemul este inundat de creditori privați care doresc să acorde bani companiilor. Companiile văd toți acești bani disponibili și, bineînțeles, prea mulți bani îi fac pe oameni să exagereze.”
Ea prezintă un scenariu înfricoșător: „Dacă, dintr-un motiv sau altul, toți cei care îți împrumută bani își vor banii înapoi în același timp, vezi cum ceva ce a început ca o idee foarte bună se transformă în ceva care riscă instabilitate și poate distruge totul.”
„Există un efect de levier peste un efect de levier peste un efect de levier. Ceea ce vrem să ne asigurăm este că toată lumea înțelege cum se adună acest tort stratificat de efecte de levier.”
„Există anumite asemănări cu 2007 care mă țin trează noaptea. Asemănările sunt fragilități evidente ale sistemului financiar care nu sunt gestionate în mod corespunzător.”
De fapt, spune ea, tocmai restricțiile impuse băncilor după criză au fost cele care au dat naștere acestei noi piețe private de credit. Băncile au fost obligate de noile reglementări să fie mai precaute, așa că au apărut fonduri care „imitau” băncile pentru a umple golul din piață.
„Deodată, sistemul este inundat de creditori privați care doresc să acorde bani companiilor. Companiile văd toți acești bani disponibili și, bineînțeles, prea mulți bani îi fac pe oameni să exagereze.”
Ea prezintă un scenariu înfricoșător: „Dacă, dintr-un motiv sau altul, toți cei care îți împrumută bani își vor banii înapoi în același timp, vezi cum ceva ce a început ca o idee foarte bună se transformă în ceva care riscă instabilitate și poate distruge totul.”
