Oliviu Gherman a murit marți la vârsta de 90 de ani
Oliviu Gherman a murit marți la vârsta de 90 de ani

Oliviu Gherman a murit marți la vârsta de 90 de ani. Oliviu Gherman a fost preşedintele PDSR și ex președinte al Senatului.

„A murit, la 90 de ani, Oliviu Gherman. Un intelectual, un om desăvârșit. Personalitate inteligentă, calmă. Un politician înţelept. Ani de zile, începând din 1992, am lucrat în ‘tandem’. Ca prieteni. El era preşedinte al FDSN, eu preşedinte executiv. El era preşedinte al Senatului, eu preşedinte al Camerei (1992 – 1996). Colegi în acelaşi partid. Fizician remarcabil, profesor universitar, ambasador la Paris. O carieră politică şi legislativă de excepţie. Un model pentru o întreagă generaţie”, a scris fostul premier Adrian Năstase, pe blogul său.

Năstase a transmis condoleanţe întregii familii.

Cine a fost Oliviu Gherman

Oliviu Gherman a murit. Oliviu Gherman s-a născut la 26 aprilie 1930. A fost om politic, senator în patru legislaturi. În legislatura 1990-1992 a fost senator de Dolj, ales în circumscripţia electorală 17, din partea Frontului Salvării Naţionale, relatează Digi24.

Vicepreşedinte al Biroului Permanent al Senatului în perioadele septembrie – octombrie 1992, februarie – august 1992 şi iunie 1990 – februarie 1992.

Membru al Grupului parlamentar al Frontului Salvării Naţionale, al Grupului parlamentar de prietenie cu Statul Israel şi preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, potrivit Agerpres. În legislatura 1992-1996 a fost senator de Dolj din partea Frontului Democrat al Salvării Naţionale (până în iulie 1993) şi din partea Partidului Democraţiei Sociale din România (din iulie 1993).

Preşedinte al Senatului, preşedinte al Biroului Permanent în perioadele septembrie – noiembrie 1996, februarie – iunie 1996, septembrie – decembrie 1995, februarie – iunie 1995, septembrie – decembrie 1994, februarie – iunie 1994, septembrie – decembrie 1993, februarie – iunie 1993, octombrie – decembrie 1992. Membru al Grupului parlamentar al Partidului Democraţiei Sociale din România.

În legislatura 1996-2000 a fost senator de Bucureşti, ales în circumscripţia 41, din partea Partidului Democraţiei Sociale din România. Vicepreşedinte al Biroului Permanent al Senatului în perioadele februarie – iunie 1998, septembrie – decembrie 1997, februarie – iunie 1997, noiembrie – decembrie 1996. Membru al Grupului parlamentar al Partidului Democraţiei Sociale din România, membru în Comisia pentru privatizare şi administrarea activelor statului (din septembrie 1999), în Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă (din decembrie 1996), în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială (până în septembrie 1999). Membru în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, vicepreşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Coasta de Fildeş (din februarie 1997) şi al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Africa de Sud (din februarie 1997).

În legislatura 2000-2004 a fost senator de Bucureşti, ales în circumscripţia electorală 42, din partea Partidului Democraţiei Sociale din România (până în iunie 2001) şi din partea Partidului Social Democrat (din iunie 2001). Membru în Grupul parlamentar PSD (social-democrat şi umanist), în Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi, în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, în Grupul parlamentar de prietenie cu India şi în Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Africa de Sud.

El a demisionat pe 27 august 2001.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *