Pensiile vor fi mărite, a anunțat liderul PSD Marcel Ciolacu
Pensiile vor fi mărite, a anunțat liderul PSD Marcel Ciolacu

Pensiile vor fi mărite, a anunțat liderul PSD Marcel Ciolacu. Pensiile vor fi indexate cu rata inflației, dar discuțiile din coaliție pe marginea acestui subiect vor avea loc după data de 1 septembrie.

„Pensiile vor fi mărite. Avem o lege, vor fi indexate cu rata inflaţiei. Legea există, se va mări indicele de inflaţie. Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să depăşim acest 1 septembrie şi să venim cu actul normativ în Guvern pe zona de energie şi din acel moment începem construcţia bugetară şi pe anul viitor şi vedem priorităţile care ne-au rămas pe anul acesta”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3.

În afară de mărirea pensiilor, românii ar putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare, în anumite condiții.

Realizarea stagiului complet de cotizare prevăzut de lege aduce o serie de avantaje cetățenilor români. Aceștia vor putea să se pensioneze mult mai repede, dacă vor opta pentru asta. Persoanele care se pot încadra într-o astfel de categorie sunt cele care au realizat stagii de cotizare în condiții speciale de muncă, condiții deosebite de muncă, cei cu handicapat preexistent calității de asigurat, sau cele care beneficiază de legi speciale.

Pensia pentru limita de vârstă se acordă la împlinirea vârstei standard de pensionare, în condițiile realizării stagiului minim de cotizare”, se arată într-o informare publicată pe site-ul CNPP.

Supraimpozitarea pensiilor speciale, după Ciolacu

Marcel Ciolacu, susține că se va introduce „o impozitare foarte mare” în cazul pensiilor care depășesc cuantumul veniturilor înregistrate în activitate. Pe de altă parte, liderul social-democraților a explicat că la militari și la cei din Ministerul Afacerilor Interne este vorba despre „pensii ocupaționale, nu pensii speciale”.

Este aproape inexplicabil cum să ai o pensie mai mare decât ai avut în activitate – și aici categoric vom veni cu o impozitare foarte mare. Restul rămâne să avem o discuție și o decizie în coaliție”, a mai spus liderul PSD.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *