Percheziți DNA la Administrația Spitalelor București. Șpagă la contractele de achiziții

Sunt percheziții DNA la Administrația Spitalelor București. Sunt vizate persoane din conducere pentru luare de mită, la acordarea de contracte de achiziții.

Administrația Spitalelor București este vizitată luni de procurorii DNA, care efectuează mai multe percheziții.

Activitățile sunt desfășurate într-un dosar în care este implicată conducerea instituției, care ar fi acuzată de luare de mită în schimbul atribuirii contractelor de achiziții. Una dintre persoanele vizate este directorul general adjunct Cristian Plută, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, transmite B1TV.

Persoanele anchetate de procurorii DNA ar fi primit mită în două tranșe, o dată 20.000 de euro, a doua oară peste 300.000 de lei, pentru acordarea de contracte de achiziții.

Ultimele știri

Reactorul 1 de la Cernavodă, iar amânat la repornire. Nuclearelectrica schimbă al doilea calendar în câteva zile

Nuclearelectrica amână din nou reconectarea Reactorului 1 de la Cernavodă, de pe 12 pe 13 noiembrie, după o defecțiune tehnică.

Orașul în care vor fi impozite mai mici pe locuințe. Reducerea ar putea ajunge la 33% din 2027

Primarul Petroșaniului vrea să reducă impozitul pe locuințe cu 33% din 2027, după creșterile mari de taxe din acest an.

Taxare inversă generalizată, propusă pentru TVA. Gabriel Biriș vede venituri de 7 miliarde de euro

Gabriel Biriș propune taxarea inversă generalizată pentru TVA, cu venituri estimate la 7 miliarde de euro pe an.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine