miercuri, mai 6, 2026
22.6 C
București

Petre Daea, precizări despre banii europeni pentru Agricultură: “O sumă derizorie!”

Ministrul Agriculturii a făcut noi precizări despre sumele alocate de Uniunea Europeană pentru fermierii români.

Suma de 10,5 milioane de euro, alocată României pentru spijinirea fermierilor afectaţi de afluxul de cereale din Ucraina, este cu mult mai mică decât cea acordată altor țări.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, la Antena 3 CNN, că nu a primit informații clare despre majorarea acestor cifre, deși președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis că va analiza situația României.

“Nu știu cu cât va fi majorată această sumă. Noi am prezentat clar, la nivelul Comisiei Europene, efectul devastator cu care se confruntă fermierii români.

Noi am fost puși în situația de a lua act de o formulă, pe o sumă extraordinar de mică, derizorie, având în vedere contextul nevoilor permanente și dorința de le face un bine celor care se află în proximitatea războiului din Ucraina.

În momentul în care am avut întâlnirea cu domnul comisar,  ne-a prezentat formula, spunându-ne că aceasta este interpretarea Comisiei.

Practic, ne-a pus în fața unui fapt împlinit, iar noi am solicitat insistent să se modifice formula de calcul”, a spus ministrul Agriculturii.

Ultimele știri

Politologul Cristian Pîrvulescu, după căderea guvernului Bolojan. Care ar fi ar fi „cea mai simplă ieșire” din criză

Căderea guvernului Bolojan, în urma moțiunii de cenzură, deschide...

George Simion cere premier de la AUR. Apelul neobișnuit către unguri

George Simion, liderul AUR, a anunțat că partidul său...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine