Petrecerile de la domiciliu cu peste 20 de oameni raportate la Poliție
Petrecerile de la domiciliu cu peste 20 de oameni raportate la Poliție

Petrecerile de la domiciliu cu peste 20 de oameni trebuie raportate la Poliție pentru aplicarea de amenzi, susține vicepremierul Raluca Turcan. Aceasta încurajează practica delațiunii vecinilor, care nu este nouă nici în România, dar nici în străinătate, fiind justificată de amenințarea coronavirusului.

Ea spune că amenzile nu reprezintă un scop în sine, dar ajută la creșterea gradului de conformare.

„Dacă lumea nu se conformează şi nu înţeleg oamenii că, până la urmă, riscă să-şi omoare membri ai familiei, membri ai comunităţii, atunci trebuie să suporte şi rigorile legii”, a spus Raluca Turcan.

„Dacă fac acasă (petreceri – n.r.) cu 20 de oameni este la limita regulii impuse de noi. Dacă fac deja cu 30 de oameni, atunci, dacă organele de control sunt sesizate, aplică amenzi. Aşa este în momentul de faţă decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, statuată prin hotărâre de guvern”, a explicat Raluca Turcan, luni seara, la Digi24.

Întrebată dacă este o soluţie ca, atunci când cineva se uită la vecinul peste gard şi vede că sunt mulţi oameni la petrecere, să sune la 112, Raluca Turcan a spus: „Este o practică. Şi nu doar în România. Nu inventăm noi apa caldă şi nu sunt românii mai delaţionişti decât alţi cetăţeni din lumea aceasta. Şi în Germania, şi în Elveţia, unde sunt sesizate încălcări ale regulilor stabilite intervin organele de aplicare şi de respectare a legii. E ceva absolut firesc. Până la urmă, noi suntem o comunitate şi funcţionăm într-o solidaritate din aceasta care transcede statutul social. Oamenii pot să sesizeze Poliţia, Poliţia aplică legea şi dorinţa noastră este, făcând publice acest măsuri şi pericolele care îi aşteaptă pe cei care încalcă legea, să creştem gradul de conformare”, a explicat Raluca Turcan.

Petrecerile de la domiciliu cu peste 20 de oameni, raportate la Poliție. Vicepremierul a explicat că numărul de amenzi aplicate în aceste cazuri nu reprezintă, totuși, un „scop” în sine.

„Noi nu stăm acum să avem o satisfacţie personală din numărul de amenzi date. Pentru că nu acesta este scopul. Scopul este să prevenim răspândirea îmbolnăvirii cu acest virus, să creştem gradul de conformare. Dacă lumea nu se conformează şi nu înţeleg oamenii că, până la urmă, riscă să-şi omoare membri ai familiei, membri ai comunităţii, atunci trebuie să suporte şi rigorile legii”, a declarat Raluca Turcan.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *