autorizație de construire

Dezvoltatorii care nu respectă numărul de locuri de parcare impus de reglementările în vigoare nu vor primi autorizația de construire. Anunțul a fost făcut de primarul sectorului 5.

Totodată, Cristian-Victor Piedone POPESCU reamintește dezvoltatorilor că nu pot înființa locuri de parcare pe domeniul public. Aceștia au dreptul să construiască doar drumul pe domeniul public.

Autorizația de construire – condiții pentru obținere

Primăria sectorului 5 emite autorizații de construire doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții.

Astfel, autorizața de construire respectă prevederile H.C.G.M.B. nr. 66/2006 și Avizul Comisiei Tehnice de Circulație – PMB (pentru alte investiții decât locuințele individuale). Actele normative în vigoare detaliază necesarul de locuri de parcare, în raport cu funcțiunea clădirii propuse, iar în cazul locuințelor colective, în raport cu numărul de apartamente și cu suprafața acestora.

Primăria Sectorului 5 specifică, în certificatele de urbanism, necesitatea întocmirii unui studiu de trafic. Asta, dacă investițiile presupun asigurarea unui număr minim de 100 de locuri de parcare.

Totuși, există multe situații în care proprietarii apartamentelor din ansamblurile de locuințe colective parchează pe domeniul public. Practic, 40% din locurile de parcare asigurate sunt neocupate. Explicația constă în prețurile prea mari cerute de dezvoltatori.

„Autorizațiile de construire pentru imobilele aflate în Sectorul 5, la care accesul se realizează pe drumuri de servitute/drumuri de acces aflate în proprietate privată, vor fi emise numai cu condiția asigurării locurilor de parcare necesare și numai condiționate de existența unei declarații notariale a proprietarului/ dezvoltatorului, prin care acesta își asumă sarcina de a asigura utilitățile publice și asfaltarea respectivului drum de acces la proprietate.

În cazul în care proprietarul nu poate asigura cele menționate mai sus, Autorizația de construire se va elibera numai în cazul cedării cu titlu permanent și gratuit a drumului de acces către Primăria Sectorului 5, în vederea trecerii lui în domeniul public, pentru ca autoritatea publică să poată asigura utilitățile publice și asfaltarea drumului de acces”, explică Primăria sectorului 5.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *