Primarul Cristian Popescu Piedone a cerut o situaţie actualizată privind construcţiile de pe domeniul public amplasate fără autorizaţii şi a dispus desfiinţarea construcţiilor provizorii realizate în Sectorul 5, potrivit unui comunicat al autorităţii locale, transmis, miercuri
Polițiștii locali din cadrul Direcției Inspecție și Control General, din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 5, Serviciul Disciplină în Construcții, au întocmit documentația necesară privind desființarea construcției metalice pe cale administrativă conform prevederilor OUG 57/2019, privind codul administrativ și a legii 50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construcții.
În perioada următoare, polițiștii locali vor face verificări și la alte adrese, pentru a se asigura că în Sectorul 5 nu există și alte construcții care au fost amplasate fără autorizații.
Cristian Popescu Piedone, condamnat la închisoare. “Sunt nevinovat!”
Dosarul se află, în prezent, la Curtea de Apel Bucureşti, iar până la sfârșitul anului ar putea fi luată o decizie finală.
“Sunt nevinovat. Dacă vă referiți la acea condamnare, declar cu toată responsabilitatea: Tribunalul București, prin acel judecător, n-a făcut decât execute un ordin și să mă aflu în fața unui pluton de execuție. (…) Sunt tată de copii, și copiii mei dacă se aflau în noaptea aia în acel bar, nu club, că e impropriu numit club, la fel veneam în fața voastră cu copiii mei morți și spuneam cu toată sinceritatea că sunt nevinovat”, a mai declarat Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 5.
Cristian Popescu Piedone a fost găsit vinovat de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv. În urma incendiului izbucnit în local, nu mai puțin de 65 de persoane și-au pierdut viața.
Pe 16 decembrie 2019, Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.