Guvernul renunță la celebrul PNDL. Cum se vor derula investițiile locale

PNDL, celebrul Plan Național pentru Dezvoltare Locală nu mai reprezintă o variantă viabilă pentru actualul guvern, a precizat premierul Florin Cîțu. Investițiile locale care nu pot fi finanțate de la bugetul Uniunii Europene vor primi bani prin Compania Națională de Investiții, a explicat Cîțu.

„Nu trebuie să rămână nicio comună, niciun oraş din România nedezvoltat”, a spus șeful Guvernului. Cîțu a mai precizat că nu va mai exista un nou Plan Național de Dezvoltare Locală (PNDL), potrivit B1TV.

„Nu mai facem PNDL. Acest program e cel prin care se vor finanţa drumuri, canalizare, gaze. Sunt programe care vor fi targetate exact acolo unde investiţiile au şi profitabilitate prin Compania Naţională de Investiţii”, a continuat prim-ministrul Florin Cîțu.

Acesta a mai susținut că se impun anumite modificări, dar investițiile sunt unele profitabile și „nu doar de dragul de a le face”.

„Ce putem să finanțam în momentul acesta, prin buget avem 7 miliarde de lei în CNI, acestea sunt proiectele. Dacă se vor depune mai multe proiecte, vom găsi surse de finanțare. Am spus că nu trebuie să rămână nicio comună, niciun oraş din România nedezvoltat. Acea cifră este fundamentată de ceea ce avem”, a declarat Cîțu.

Acesta a punctat că ar putea spune orice cifră, 60, 80 de miliarde de lei, dar „nu ajută pe nimeni. Astfel de promisiuni făcea PSD de fiecare dată”.

Ultimele știri

George Becali a jignit o jurnalistă care l-a întrebat de cele opt mașini. A numit-o „impostoare” și „ordinară”. Potop de invective

George Becali a jignit o jurnalistă de la Context.ro care l-a întrebat despre cele opt mașini din declarația de avere.

România vrea să intre mai repede în OCDE. Luca Niculescu a discutat cu secretarul general al organizației

Luca Niculescu a discutat cu secretarul general al OCDE despre aderarea României la organizație.

USR vrea să limiteze parlamentarii-avocați. Proiectul le interzice dosarele împotriva statului

USR propune interzicerea reprezentării clienților de către parlamentarii-avocați în dosare de corupție sau procese împotriva statului.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine