PNL a depus la BEC listele de candidați pentru alegerile parlamentare: „PSD nu a murit, PSD nu este încă înfrânt, PSD se zvârcoleşte şi încearcă prin toate mijloacele posibile să ţină România ocupată”, a declarat premierul Ludovic Orban.

„Până la această oră, am primit 600.000 de semnături din partea românilor, pentru susţinerea PNL în alegerile parlamentare. Le mulţumesc pentru sprijin şi le garantez că încrederea lor va fi răsplătită. Bătălia pentru România a început în 2019, odată cu alegerile pentru Parlamentul European şi cu Referendumul pro Justiţie iniţiat de preşedintele României. Atât Referendumul cât şi alegerile europarlamentare au reprezentat o victorie a preşedintelui Iohannis şi a Partidului Naţional Liberal şi a părţii din societate care îşi doreşte o democraţie, o Justiţie independentă, o egalitate a cetăţenilor în faţa legii şi care a susţinut că nimeni nu este mai presus de lege”, a afirmat marţi Ludovic Orban.

PNL a depus la BEC listele de candidați pentru alegerile parlamentare

Liderul PNL a mai spus că alegerile generale sunt decisive pentru România şi a îndemnat oamenii să voteze PNL, singurul partid capabil să învingă PSD şi să guverneze bine pentru români.

„Românii, din mai 2019, au arătat clar că nu mai vor PSD, că s-au săturat de un partid care calcă în picioare drepturile şi libertăţile oamenilor, de un partid care a vrut să confişte România şi care nu a făcut altceva decât să-şi slujească interesele clientelei politice şi să-şi apere penalii. Toate bătăliile câştigate, atât bătălia pentru Parlamentul European, cât şi bătălia prezidenţială, cât şi bătălia de la locale, trebuie încununate de victoria decisivă. PSD nu a murit, PSD nu este încă înfrânt, PSD se zvârcoleşte şi încearcă prin toate mijloacele posibile să ţină România ocupată. Alegerile din 6 decembrie sunt alegeri decisive pentru România”, a mai declarat Orban.

„În 6 decembrie, românii trebuie să vină la vot cu încredere şi să voteze Partidul Naţional Liberal, care este singura forţă politică care are capacitatea de a învinge PSD şi are capacitatea de a guverna România şi de a îndrepta România în direcţia corectă. Intrăm în campanie sub sloganul simplu «Dezvoltăm România»”, a mai spus Orban.

Ludovic Orban deschide lista pentru Camera Deputaţilor în Bucureşti, iar Florin Cîţu pe cea la Senat. Mai mulţi miniştri printre care Monica Anisie, Nelu Tătaru, Lucian Bode, Violeta Alexandru, precum şi Cristian Băcanu şi Alexandru Moraru, candidaţii PNL la Sectoare.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *