Președintele Iohannis atac după neconstituționalitatea amenzilor
Președintele Iohannis atac după neconstituționalitatea amenzilor

Președintele Iohannis atac după decizia de neconstituționalitate a amenzilor date în timpul stării de urgență. Șeful statului a criticat PSD pentru că a primit-o cu satisfacție. „Pentru acești politicieni interesul politic e mai presus de oameni. Fără aceste sancțiuni morții pe care astăzi îi plângem ar fi fost mult mai mulți” a spus Klaus Iohannis.

Președintele Iohannis a reacționat față de decizia CCR la mai bine de 24 de ore după ce aceasta a devenit publică, într-o declarație de presă susținută joi la Palatul Cotroceni.

Pericolul coronavirusului nu a trecut, iar responsabilitatea fiecăruia e în continuare aceeași, chiar și după relaxarea măsurilor prevăzută pentru data de 15 mai.

„Regulile și sancțiunile nu au alt scop decât protejarea sănătății și vieții fiecăruia dintre noi”, a precizat președintele făcând referire la decizia CCR de miercuri, potrivit căreia amenzile date în perioada de urgență sunt neconstituționale.

Președintele României i-a asociat pe cei care s-au bucurat de decizia Curții Constituționale cu PSD.

„Criza pe care o traversăm pune la încercare încercare, rezistența, solidaritatea și tăria de caracter a societății și reprezentanților politici. Acum se diferențiază cei responsabili și curajoși de cei profitori și iresponsabili. Pe de o parte sunt cei care salvează vieți, guvernanții care au luat măsuri corecte și pregătesc un program amplu de relansare a economiei. De cealaltă parte sunt oamenii trecutului, care vor să se reîntoarcă la corupție. PSD și acoliții săi fac tot posibilul ca efortul de reconstrucție a întregii națiuni să eșueze.

Am văzut cu câtă satisfacție au primit unii politicieni decizia CCR referitoare la amenzi. Este încă un semn de nepăsare, inconștiență și neînțelegere a misiunii pe care o au. Pentru acești politicieni interesul politic e mai presus de oameni. Sancțiunile au fost utile pentru a împiedica răspândirea virusului. Fără aceste sancțiuni morții pe care astăzi îi plângem ar fi fost mult mai mulți” a spus Klaus Iohannis.

Pericolul epidemiei nu a trecut, responsabilitatea fiecăruia e în continuare aceeași. Regulile și sancțiunile nu au alt scop decât protejarea sănătății și vieții fiecăruia dintre noi. Politicienilor care fac un scop din apărare și protejarea drepturilor, celor care încalcă legea, le cer să înceteze să mai pună în pericol viața cetățenilor. Românii se confruntă cu doi inamici: unul e virusul. Profitând că atenția publică e concentrată pe epidemie, PSD a lucrat în Parlament mult și prost, toxic de-a dreptul, a continuat să facă ce știe mai bine acest partid nociv, care a scos sute de mii de oameni în stradă, care a pus România într-o situație jenantă în fața partenerilor, care a fost pe cale de a scoate țara de pa parcursul european”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a criticat în continuare PSD, despre care spune că „a rămas același partid preocupat doar să-și salveze baronii”.

„PSD a rămas același partid preocupat doar să-și salveze baronii. Cel mai recent exemplu l-am avut zilele trecute în Parlament: PSD era pregătit să lovească din nou în standardele de integritate. PSD nou sau vechi vrea să le permită unor aleși locali incompatibili să candideze. Unica prioritate a pesediștilor, chiar și într-o criză umanitară, rămâne doar aceasta: legi cu dedicație pentru baronii lor”, a spus președintele.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *