Prețul cărnii de miel pentru Paște se majorează cu 40% față de anul trecut, anunță reprezentanții crescătorilor de animale.
Afectați de scumpirile din ultima perioadă, aceștia nu mai pot comercializa carnea la prețul de anul trecut, deoarece trebuie să-și acopere cheltuielile de peste iarnă.
Astfel, un kilogram de carne de miel-tăiat va ajunge la 30 de lei, iar în viu-20 de lei pe kilogram. Crescătorii de ovine spun că meniul de Paște va fi mai scump din cauza majorării costurilor și a instabilității date de contextul actual, relatează B1TV.
Președintele Crescătorilor de Animale din Slătioara-Olt, Traian Gârtan, a spus că se fac deja contracte pentru export cu 19-20 de lei, în viu.
„Tot ce nu se vinde în țară, va merge peste hotare, unde cererea este mare”, explică el.
EL este de părere că fermierul trebuie să-și scoată măcar investiția, de aceea nu mai poate vinde la prețul de anul trecut.
„Mieii sunt mari în acest an, pentru că Paștele este în aprilie și rasele sunt de carne, au o creștere mai rapidă”, a subliniat președintele Crescătorilor de Animale din Slătioara-Olt.
Prețul cărnii de miel crește. Cât va costa carnea de porc
Prețul porcului comercializat la poarta fermei în România a atins un record post pandemie. Față de anul trecut, prețul mediu pe kilogram a crescut cu 35%, ajungând la 2 euro. Tendința ascendentă a prețului a putut fi observată încă din jumătatea lunii februarie.
Pe 28 martie, suta de kilograme carcasa S a ajuns la 200,16 euro, fiind cea mai mare creștere din UE. Comparativ, prețul mediu european este de de 193 de euro 100 de kilograme, cu 16% mai mare față de anul trecut.
Pe plan local, pesta porcină, dar și majorarea costurilor în ceea ce privesc hrana animalelor, transportul și energia electrică, au condus la creșterea prețurilor produselor animale.