Primăria Capitalei va avea conturile blocate de luni, dacă nu va plăti 115 milioane de euro afaceristului Costică Constanda. Despăgubirile trebuie să fie achitate printr-o hotărâre definitivă, în afacerea Parcul Bordei-Satul Francez, iar contracandidatul Gabrielei Firea, Nicușor Dan, spune că într-un an de zile de la pronunțarea hotărârii, primăria avea tot timpul să găsească soluții. În ședința Consiliului General de joi, Gabriela Firea a cerut aprobarea pentru a compensa datoria către Constanda cu un teren de 15.000 de metri pătrați în Satul Francez, dar propunerea nu a trecut la vot.
„Suntem notificați că pe data de 3 august, conturile Primăriei Capitalei vor fi blocate în totalitate, nu vom mai putea face plăţi nici pentru domeniul medical, nici pentru domeniul social, nici pentru subvenții la transportul public, la termoficare și nici în celelalte domenii de activitate. Sunt procese care durează de 16 ani de zile. Trebuie să plătim 115 milioane de euro avocaților, reprezentanților familiei Costanda, cu o sentință judecătorească definitivă și irevocabilă. Am fost notificați că dacă nu se acceptă darea în plată în sensul – această sumă de 115 milioane de euro să fie transformată într-o suprafață de teren din Cartierul Francez, ori dăm toți banii deodată, dacă nu, pe 3 august se închid conturile Primăriei Capitalei”, a spus Gabriela Firea, potrivit Digi24.
Pentru a nu fi afectat bugetul Capitalei, primarul Gabriela Firea a propus un proiect de hotarâre privind darea în plată a unui teren de 15.000 de metri pătraţi în Satul Francez.
Primăria Capitalei va avea conturile blocate de luni. Consilierii municipali au respins joi hotărârea, iar primarul general a convocat o nouă ședință de consiliu luni, pentru a încerca din nou să treacă proiectul. Au votat împotrivă consilierii PNL și USR care au cerut o expertiză asupra terenului pe care Primăria vrea să îl dea omului de afaceri.
Nicușor Dan spune că este indadmisibil ca Gabriela Firea să amenințe consilierii pentru că nu au votat proiectul, în condițiile în care o soluție putea fi găsită timp de un an.
„Vreau să mai spun o chestiune tehnică, pentru că primarul amenință consilierii, cu judecata chiar, dacă nu rezolvă problema banilor pe care Primăria are să-i dea lui Constanda. Banii aceștia trebuiau dați încă din vara lui 2019. Deci, Primăria a avut un an de zile să rezolve această chestiune, să eșaloneze cu Constanda aceste plăți sau să facă o expertiză pentru a da la schimb acest teren. Este inadmisibil ca Primarul General și directorul direcției juridice să amenințe consilierii pe incompetența lor.”, a spus Nicușor Dan.
După 16 ani de procese și potrivit unor sentințe definitive, Primăria Capitalei trebuie să-i plătească omului de afaceri Costică Constanda suma de peste 115 milioane de euro, dintre care 69 milioane euro costul terenului, restul reprezentând dobânzi şi sume accesorii (pentru titlurile executorii, în bugetul pe anul 2020, a fost prevăzută suma de 100 de milioane de euro), iar lui Creştin Vasile – Teodor 22.755.415 euro.
Procesele primăriei cu Costel Constanda
Povestea afacerilor lui Costel Constanda a început în urmă cu aproape două decenii, când a obţinut în instanţă aproximativ 3 hectare de pământ în Satul Francez, zonă rezidenţială din nordul Capitalei. Primăria Capitalei, care deţinea mai multe imobile construite acolo, i-a oferit acestuia, la schimb, aceeaşi suprafaţă de teren în parcul Bordei. Devenit proprietar pe o parte din parc, afaceristul voia să dezvolte acolo un proiect imobiliar.