A fost deschisă licitația pentru atribuirea unui contract cu privire la decorarea cu mozaic a pereților Catedralei Ortodoxe „Sf. Cuvioasă Parascheva”. Primăria Voluntari dorește ca prin realizarea lucrarilor propuse, sa se finalizeze decorarea interioara si exterioara a lăcașului de cult ortodox în tradiția tipologică a unui plan caracteristic lăcașelor de cult din Țara Românească, prin realizarea unor picturi murale în tehnica mozaicului. Suprafața totală de execuție este de 4905 mp. Suprafața demisolului este de 2000 mp. Suprafața catedralei și a pridvorului este de 2405 mp. Iar suprafața cafasului 1, 2 și a balconului este de 500 mp.
Catedrala Ortodoxă „Sf. Cuvioasă Parascheva” este construită în Orașul Voluntari, reprezentând unul dintre cele mai grandioase lăcașe de cult din România. Lucrările la aceasta au fost începute încă din anul 2008. De la demararea proiectului Catedralei, în anul 2007, și până acum au fost investiți în aceasta 55,7 milioane de lei, iar construcția mai necesită investiții de cel puțin 48,4 milioane de lei.
În cadrul Catedralei Ortodoxe „Sf. Cuvioasă Parascheva”, la subsol, vor fi realizate 2 camere mortuare, un muzeu iconografic și un spațiu unde copii își pot petrece timpul în cazul în care nu vor să participe la slujbă alături de părinți sau bunici. În acest spaţiu ei vor avea posibilitatea sa ia parte la jocuri educative si vor primi şi educaţie religioasă. Tot în cadrul acesteia va fi realizată o bibliotecă și un teatru.
Valoarea totală a contractului este de 24,6 milioane de lei, fără TVA, adică 4,9 milioane de euro, fără TVA. Valoarea lucrărilor de mozaic este de 24,2 milioane de lei, valoarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție este de 242 de mii de lei, iar valoarea asistenței tehnice din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor este de 122 de mii de lei. Finanțarea proiectului se va realiza din bugetul Consiliului Local Voluntari. Durata contractului este de 18 luni. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 1 iulie 2022.