Primul soldat român care a murit pe frontul din Ucraina. Familia încă îl așteaptă acasă

Primul soldat român care a murit pe frontul din Ucraina a fost din Cernăuți. Ioan Zaiț a fost ucis în confruntarea cu forțele ruse invadatoare, iar familia încă îl așteaptă să se întoarcă acasă.

A fost un şoc. Până în ziua de azi nu-mi vine să cred că așa ceva este, că așa ceva s-a petrecut și nu se mai întoarce înapoi. Noi trăim cu gândul că el o să vină acasă”, a spus femeia îndurerată în interviul acordat Antena 3, preluat de B1TV.

Pentru inima mea o jumătate este moartă, pentru că inima era împărțită în două pentru amândoi fiii. Acum jumătate este moartă (…). Înainte de a începe războiul am fost la dânsul și privirea lui era foarte tristă. Dar eu nu știam și tare tăcut era, nu știam din ce pricină.

Mă gândeam poate îl doare ceva, poate are o supărare, multe se-ntâmplă în viață. El nu spunea nimic. La două zile a început războiul și atunci am înțeles de ce el era așa de trist”.

Guvernul ucrainean a confirmat miercuri luptele intense care au loc în Bahmut şi Soledar din regiunea Donbas. Potrivit autorităților de la Kiev, zeci de atacuri au fost respinse într-o singură zi.

Forţele ruse vizează în prezent infrastructura energetică a Ucrainei. Au fost lovite numeroase centrale electrice, iar întreruperi de curent se produc zilnic.

Curentul electric a fost întrerupt miercuri o perioadă de timp în regiunea Kiev ca măsură de precauţie, au transmis reprezentanții companiei energetice Ukrenerho.

Ultimele știri

Incident grav la Tribunalul Vâlcea. O grefieră acuză un judecător de agresiune

La Tribunalul Vâlcea, o grefieră susține că a fost...

Nicușor Dan acuză CCR de „tergiversare” privind pensiile magistraților: „Îmi doresc asumare din partea CCR”

Amânarea deciziei CCR privind pensiile magistraților a stârnit reacții...

Cum se calculează pensiile în România. Diferențe mari între profesii

Sistemul de pensii din România se bazează pe puncte...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine