Programul magazinelor ar putea fi schimbat, după ce a fost restricționat până la orele 18 în weekend. Prefectul Capitalei încearcă să afle dacă s-au produs aglomerații în magazine din cauza limitării intervalului de timp în care oamenii își pot face cumpărăturile.

 

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat că săptămâna aceasta va avea discuții cu reprezentanții magazinelor, pentru a stabili dacă se ia în calcul schimbarea programului de închidere.

Limitarea programului de funcționare până la ora 18.00 în weekend a dus la formarea aglomerațiilor în unele magazine, adică fix lucrul pe care această măsură trebuia să-i împiedice, iar asta s-a văzut în nenumărate relatări de pe rețelele sociale.

Însă, ar putea fi luate și măsuri suplimentare, în afară de limitarea ori modificarea programului magazinelor, a mai ținut să precizeze prefectul. „Presiunea pe spitale este unul dintre factorii care poate să determine luarea de măsuri suplimentare chiar dacă rata de infectare scade”, a adăugat Alin Stoica.

„Dacă aceste măsuri duc la aglomerări suplimentare atunci ele trebuie regândite sau însoțite de alte măsuri. De exemplu, pentru marile magazine, unde prevedeam că este posibil să se întâmple astfel de aglomerări, am luat și măsura complementară de a asigura cei 7 metri pătrați pe fiecare client, am văzut în ultima vreme că sunt mai multe cazuri grave”, a precizat prefectul Capitalei, relatează B1TV.

Alin Stoica a precizat că, în ciuda numărului în scădere, în continuare sunt multe cazuri grave de COVID-19: „Presiunea pe spitale este unul dintre factorii care poate să determine luarea de măsuri suplimentare chiar dacă rata de infectare scade. Dar să sperăm că nu va fi cazul”.

Programul magazinelor. Prefectul Capitalei a mai afirmat că activitatea comercială a magazinelor poate continua după ora 18.00, prin sistemul de livrări la domiciliu.

Din punctul de vedere al Instituţiei Prefectului şi al atribuţiilor acesteia, instituţia are menirea de a aplica regulile şi legile care sunt impuse de Parlament şi de Guvern. Deci nu avem noi căderea să comentăm aceste reguli. Măsura (…) limitează şi ora de deplasare în afara locuinţei şi ora până la care agenţii economici sunt deschişi, atunci evident, se reduc şi numărul de contacte datorită reducerii deplasării şi aglomerările”, a insistat Prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *