Putin susține că România e printre statele care vor recupera teritorii din Ucraina: Istoria pune lucrurile la locul lor

Președintele Vladimir Putin a declarat că Ucraina va ceda teritorii din vest, care au aparținut Poloniei, Ungariei și României. El a mai spus că Rusia a fost singurul garant al integrității teritoriale a Ucrainei, dar Kievul a ales să o considere dușman.

Vladimir Putin a afirmat că, „mai devreme sau mai târziu”, Ucraina va pierde teritorii vestice, care au aparținut istoric altor state, inclusiv României. El a subliniat că acest lucru ar putea dura până la 15 ani, dar „istoria va pune în cele din urmă lucrurile la locul lor”.

Putin a făcut aceste declarații în cadrul unei întâlniri cu militari ai marinei ruse, conform agenției TASS. El a susținut că Rusia a fost singurul garant al integrității teritoriale a Ucrainei. „A existat un singur garant al integrităţii teritoriale a Ucrainei. Acesta a fost Rusia”, a adăugat Putin, criticând decizia Kievului de a considera Moscova un dușman.

România și Ucraina au un trecut complex privind frontierele. Teritorii precum nordul Bucovinei, Ținutul Herța și sudul Basarabiei au fost parte a României înainte de al Doilea Război Mondial. Acestea au fost ocupate de URSS în 1940 și, ulterior, au rămas în componența Ucrainei după destrămarea Uniunii Sovietice.

În 1997, România și Ucraina au semnat Tratatul de bună vecinătate, angajându-se să respecte frontierele existente. În 2003, au semnat și tratatul privind regimul frontierei de stat. Dispute au existat, dar nu au vizat regiunile istorice.

Un litigiu important a fost privind delimitarea platoului continental din jurul Insulei Șerpilor. În 2009, Curtea Internațională de Justiție a dat câștig de cauză României pentru aproximativ 80% din zona maritimă disputată, fără a modifica suveranitatea Ucrainei asupra insulei.

Ultimele știri

George Simion acuză un plan pentru arestarea sa. „Vor să ne însceneze diferite lucruri”

George Simion acuză un plan de destabilizare a AUR și susține că ar urma să fie arestat alături de parlamentari ai partidului.

Primarii PSD se revoltă pe comasarea comunelor. Cucuteni, locul unei civilizații preistorice, ar putea dispărea de pe hartă

Primarii PSD din Iași se opun planului Guvernului de comasare a comunelor mici, care ar putea duce la dispariția localității Cucuteni.

Dosarul microfoanelor ascunse se extinde. Firma de la care Georgescu închiria mașini a fost verificată tehnic de același bărbat

Vlad Zamfir, inculpat în dosarul lui Georgescu, ar fi verificat tehnic și firma de la care fostul candidat închiria mașini.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine