joi, mai 21, 2026
20.9 C
București

Raed Arafat: Ministerul Sănătăţii intenţionează să deschidă şi alte spitale pentru pacienţii cu COVID-19

Raed Arafat, seful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), a declarat, vineri, la Alba Iulia, că Ministerul Sănătăţii ar intenţiona să transforme şi alte spitale în unităţi pentru pacienţi cu COVID-19.

„Există această intenţie la nivelul Ministerului Sănătăţii, plus că Ministerul Fondurilor Europene a alocat fonduri acum pentru module de terapie intensivă, lângă spitale să fie construite în regim de urgenţă, inclusiv de a lua module mobile de terapie intensivă, cum avem acum în mai multe locuri. Deci există intenţia şi Ministerul Sănătăţii analizează continuu acest lucru”, a spus Raed Arafat, întrebat dacă autorităţile iau în calcul să fie deschise şi alte spitale, cu secţii de ATI, pentru pacienţii cu COVID-19.

„Noi am distribuit ventilatoare, încă mai avem în stoc, şi am semnat încă (pentru – n.r.) 300 de ventilatoare foarte recent, care urmează, bineînţeles, când sosesc să fie distribuite. Pe teritoriul României se mai află un stoc de ventilatoare care este al Uniunii Europene, pe bani europeni, şi putem accesa acolo – de a împrumuta ventilatoare, dacă ajungem la nivelul în care să zicem că nu mai avem. Ministerul Sănătăţii a mai distribuit câteva sute de ventilatoare în ţară”, a afirmat Raed Arafat.

 

Ultimele știri

Băsescu, despre ideea unui premier tehnocrat. „Vai de mama lui!”

Traian Băsescu a respins categoric numirea unui premier tehnocrat...

Ciucu pregătește un regulament pentru evenimentele publice. Fără “bâlciuri cu fum de grătare și muzică deranjantă”

Primarul Ciprian Ciucu solicită organizatorilor de evenimente pe domeniul...

Bolojan explică cum s-a ajuns la neîncredere publică. Erori politice în ultimii ani

Ilie Bolojan, premierul interimar, critică Partidul Social Democrat pentru...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine