Alexandru Rafila e convins că nu va exista o grevă generală în Sănătate

Alexandru Rafila e convins că nu va exista o grevă generală în Sănătate, după ultimele negocieri, dar sindicaliștii îl contrazic. Sindicatul SANITAS se ține de calendarul protestelor anunțate.

Potrivit ultimelor discuții, se pune problema deblocării angajărilor şi crearea unui nou sistem de salarizare, în sănătate, iar Rafila e optimist că sindicaliștii din Sănătate nu o vor lua pe urmele colegilor din Educație.

Nu cred că în Sănătate va fi vorba de o grevă. Nu ne dorim așa ceva. Abordarea noastră este responsabilă, în limitele legii. Cred că lucrul ăsta e cel care contează, alături de transparență, onestitate și bună credință în dialog”, a declarat ministrul Alexandru Rafila, într-o emisiune B1TV.

Acesta a mai afirmat că, alături de Nicolae Ciucă (PNL) și Marcel Ciolacu (PSD), a vorbit cu liderii sindicatelor din Sănătate, iar colaborarea cu ei este foarte bună.

Ne-am înțeles asupra majorității punctelor. Avem răspunsuri pozitive începând cu ocuparea posturilor în sistemul de sănătate, continând cu semnarea contractului colectiv de muncă, continuând cu tichetele pentru vacanță, inclusiv ne gândim să vedem cum putem să eliminăm anumite inechități în acordarea unor sporuri… Oricum, problemele nu pot fi rezolvate toate acum”, a susținut Rafila.

„Suntem hotărâți să facem inclusiv grevă generală”

Nu de aceeași părere este și Federația Sanitas, care a avertizat inclusiv cu greva generală.

Vom începe cu o grevă japoneză pe 7 iunie, adică purtarea de banderole, lăsând timp Guvernului să elaboreze actele normative, mă refer la Hotărârile de Guvern sau Ordonanțele de Urgență care să garanteze că ce am discutat cu premierul se și concretizează. Dacă acest lucru se va concretiza, ne oprim acolo, dacă nu, noi suntem hotărâți să facem inclusiv grevă generală”, a declarat președintelui Sanitas, Viorel Hușanu.

Potrivit acestuia, Guvernul a făcut deja o ofertă.

Am avut o serie de revendicări și la toate s-au găsit soluții, deocamdată în teorie: deblocarea posturilor, vor fi 14.000 de posturi deblocate în sistemul de Sănătate, 4.000 în Ministerul Sănătății, 10.000 la autoritatea publică locală, vor fi asigurate vouchere de vacanță ca pentru toți bugetarii, prin finanțare directă de la bugetul de stat, va fi aplicată la maxim Legea salarizării, Anexa 2, care înseamnă Sănătate și Asistență Socială, și multe alte lucruri pentru care se caută soluții financiare”, a explicat Hușanu.

Potrivit președintelui Sanitas, Guvernul are la dispoziție până la data de 15 iunie să includă măsurile într-un act normativ.

Angajații din sistemul de Sănătate amenință cu greva generală într-un moment în care Guvernul se confruntă și cu nemulțumirile angajaților din învățământ, ale polițiștilor și chiar și ale angajaților din sistemul penitenciar.

Cererile salariale ale acestor categorii se suprapun și cu planurile partidelor de guvernământ de a continua angajările de clientelă politică precum și achizițiile pe bani publici.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *