Singura rafinărie românească care mai rămâne în funcțiune. S-au făcut deja stocuri de carburanți

Rompetrol Rafinare va suspenda activitatea rafinăriilor Petromidia Năvodari și Vega Ploiești pentru trei săptămâni, începând cu luna martie, pentru revizie tehnologică. În acest timp, singura rafinărie funcțională din România va fi Petrom Brazi.

Rompetrol Rafinare a anunțat că va opri pentru 20 de zile activitatea rafinăriilor Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, în scopul efectuării unei revizii tehnologice intermediare. Aceasta va include inspecții și reautorizări ale unităților de producție, lucrări de curățare a echipamentelor și verificări preventive sau înlocuiri de elemente.

Rafinăria Petrotel Lukoil este deja oprită de două luni, oficial pentru mentenanță, dar surse neoficiale indică incertitudini legate de operațiunile rusești în România. Astfel, în luna martie, Petrom Brazi va fi singura rafinărie funcțională din țară.

Rompetrol a precizat că revizia va fi realizată de Rominserv, cu sprijinul altor companii specializate. Rafinăria Vega, care depinde de materiile prime de la Petromidia, va fi și ea afectată în această perioadă.

Pentru a preveni impactul asupra pieței, Rompetrol a făcut deja stocuri de carburanți. Ministerul Energiei a transmis că nu există motive de panică, subliniind că stocurile sunt suficiente pentru a acoperi cererea timp de o lună și că România va apela la importuri, excluzându-le pe cele din Rusia.

Rompetrol a declarat că va continua să își onoreze obligațiile contractuale prin livrări din stocurile proprii și cu sprijinul diviziei de trading a Grupului KMGI. „Livrările de produse petroliere către clienți vor fi asigurate din stocurile proprii”, a precizat compania.

Ultimele știri

Luca Niculescu lipsește de la Ora premierului. Șeful Guvernului alege o întâlnire cu sindicatele în locul plenului

Luca Niculescu nu ajunge luni la Ora prim-ministrului din Camera Deputaților, deși fusese invitat de AUR cu o săptămână în urmă.

Gheorghe Piperea avertizează asupra impozitelor pe case. Vede riscul unor taxe uriașe din 2027

Gheorghe Piperea avertizează că impozitele pe locuințe ar putea crește uriaș din 2027, din cauza obligațiilor asumate prin PNRR.

Robert Negoiță propune desființarea Primăriei Capitalei. Vrea ca sectoarele să preia majoritatea serviciilor publice

Robert Negoiță spune că Bucureștiul ar merge mai bine fără Primăria Capitalei și propune mai multă putere pentru sectoare.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine