sâmbătă, octombrie 3, 2026
17.3 C
București

Rareș Bogdan despre strategia social-democraților

Rareș Bogdan vorbește despre strategia social-democraților. Prim-vicepreședintele PNL își expune opinia într-un editorial acordat evz.ro.

“PSD și firmiturile sale politice nu concep ca un premier să nu fie implicat într-un jaf. Li se pare imposibil. Dar sunt de înțeles. Când ai un pedigree care conține un fost președinte/premier ajuns la închisoare și un președinte/premier din umbră de asemenea încarcerat, excluzi varianta că nu toți fură ca tine.”, declară Bogdan.

Având în vedere jocurile de pe scena politică actuală, în care PSD îi acuză pe liberalii că fură, Rareș Bogdan spune că PNL a făcut ce trebuia. “Dar e un semn bun. Când te atacă ticăloșii înseamnă că ești pe drumul corect. Când te acuză nemernicii care au jefuit România timp de 30 de ani sau au participat direct, prin hoția instituționalizată patronată de ei, sau prin incompetență (dosarul „Colectiv” – e doar un exemplu), la drama unei țări, e semn că n-ai ales greșit. Mă întreb dacă ei chiar cred că atunci când năvălesc asupra PNL și pretind că sunt fecioare au pretenția să fie crezuți. Deși au nota 2 la competență (unii chiar nota 1, căci au copiat). Deși au eșuat în toate politicile publice. Acum se pricep la toate.”, adaugă el.

Rareș Bogdan face un scurt rezumat al celor întâmplate în ultimii 30 de ani. “Te uiți cine sunt cei care acuză și le faci, rapid, bilanțul, ca să știi cu cine ai de-a face. Nici nu trebuie un efort prea mare de aducere aminte, căci 30 de ani de devalizare nu pot fi tăgăduiți de nimeni: industrie distrusă, companii naționale căpușate de firme de partid, instituții infestate de pile neroade, agricultură ruinată, contracte date clienților politici.”, adaugă acesta.

Adevărata față a celor de la PSD

Prim-vicepreședintele PNL ironizează situația social-democraților. “Prin urmare când niște incompetenți care au dat țării cel mai slab guvern din istorie anunță moțiune de cenzură, permiteți-mă să râd amar! 3 ani de proteste din cauza măcelăririi justiției și a economiei, alungarea din țară a 5 milioane de români sunt motive suficiente. Să nu uităm cu cine stăm de vorbă! România are nevoie de bărbați de stat, nu de papagali!”, încheie Rareș Bogdan.

Ultimele știri

Ucraina refuză elicopterele Tiger oferite gratuit de Australia. Costurile de întreținere au fost considerate prea mari

Ucraina a refuzat elicopterele Tiger oferite gratuit de Australia, invocând costuri mari de mentenanță și logistică complicată.

Economia României rămâne aproape blocată în 2026. Când se așteaptă revenirea

PIB-ul României ar urma să crească doar 0,2% în 2025 și 0,7% în 2026, revenirea fiind așteptată abia în 2027, arată o prognoză ICAP CRIF.

Kremlinul se apără după avertismentul nuclear dat NATO. „Nu trebuie privit drept agresiv”

Kremlinul dă asigurări că scrisoarea despre riscul nuclear legat de Kaliningrad nu e un gest agresiv față de NATO.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine