PNL nu mai există consideră fostul lider al partidului, Ludovic Orban

Ludovic Orban a declarat în exclusivitate la emisiunea Briefing cu Liliana Ruse, de la Digi24, în cadrul segmentului „Săptămâna președinților” unde liderii politici își adresează întrebări, că PNL este o anexă a PSD-ului astăzi și că ar trebui să le fie rușine. Președintele Forței Dreptei i-a răspuns președintelui PNL Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă: Domnule președinte Orban, politica postdecembristă a demonstrat că singurul partid viabil de dreapta este Partidul Național Liberal. Doresc să vă întreb dacă în anul 2024 veți contribui la întărirea liberalismului sau la dezbinarea lui?

Ludovic Orban: Asta mi se pare o jignire, să-mi vorbească mie domnul Ciucă de liberalism. Deci eu mănânc liberalism pe pâine, ca să zic, de când am pus prima oară mâna pe cărți de filosofie, pe cărți de istorie politică, pe cărți de gândire politică, sunt activ în mișcarea liberală de la Revoluție din 1990 și cred că de-a lungul timpului am arătat cu adevărat nu numai că vorbesc și gândesc ca un liberal, dar și acționez ca un liberal. Atâta timp cât PNL este condus de oameni care nu au nicio legătură cu liberalismul și cu democrația, care acceptă o funcționare nedemocratică a PNL care au călcat în picioare toate valorile și principiile liberale. Atâta timp cât PNL va fi sluga PSD, el a încetat să existe ca Partid Național Liberal, noi suntem adevărații liberali, Forța Dreptei, oamenii de caracter care au plecat de la putere, care au avut curajul să spună nu acestui compromis, acestei trădări, acestui act abominabil care a fost săvârșit de Iohannis și conducerea PNL, și care au continuat să apere valorile liberale, care au continuat să susțină toate angajamentele din campania electorală, votând împotriva oricărei noi înființări de instituții a statului, votând împotriva oricărei creșteri de taxe, impozite, contribuții, votând împotriva oricărei măsuri de pomanageală care este acordată către clientela politică a PSD, apărând proprietatea privată, susținând mediul de afaceri, noi suntem liberalii astăzi. Astăzi ei sunt o anexă a PSD-ului. Liberalismul nu este neapărat acolo unde se poartă numele, ar trebui să le fie rușine să mai rostească numele Partidului Național Liberal în condițiile în care și-au bătut joc de blazonul nobil al acestui partid și de istoria glorioasă a Partidului Național Liberal care e asociat de toate marile realizări ale României moderne. Ei sunt niște epigoni care nu fac altceva decât să distrugă într-un mod jalnic orice fel de încredere în Partidul Național Liberal.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *