Raționalizarea alimentelor. Plafonarea prețurilor la alimente în Ungaria

Raționalizarea alimentelor. Plafonarea prețurilor la alimente în Ungaria a fost urmată de o reacție a magazinelor. Rețele mari de supermarketuri au raționalizat deja alimentele de bază, limitând cantitățile care pot fi cumpărate de o singură persoană.

Inflația și creșterea prețurilor la utilități se văd la rafurile magazinelor în toată Europa, dar situația e chiar mai gravă în Europa Centrală și de Est, unde salariile sunt mai mici decât în Occident.

În acest context, dar și pentru că se află în plină campanie electorală pentru alegerile legislative din 3 aprilie, guvernul condus de Viktor Orban a decis, la jumătatea lunii ianuarie, să plafoneze prețurile la zahăr, făină de grâu, ulei de floarea soarelui, pulpă de porc, piept de pui și lapte de vacă.

Guvernul a mai stabilit că produsele reglementate trebuie să fie în mod obligatoriu în stocul magazinelor.

Astfel că mai multe magazine au raționalizat anumite alimente, relatează B1TV.

Raționalizarea alimentelor. Lidl Ungaria a stabilit cantitatea maximă care poate fi achiziționată la o singură cumpărătură: 10 kilograme de zahăr, 10 kilograme de făină, 12 litri de lapte UHT, respectiv 10 litri de ulei de floarea soarelui.

Spar Ungaria a luat o decizie similară, scrie MTI. Clienţii pot cumpăra o singură dată 10 kilograme din făina de grâu şi zahăr, 10 litri de ulei de floarea-soarelui, 12 litri de lapte, 10 kg de pulpă de porc şi 4 tăvi sau 3 kg de spate de pui.

Tesco Ungaria a transmis că pentru produsele cu preț reglementat vor fi introduse limite la cantităţile ce pot fi achiziţionate deodată.

ȘI Aldi Ungaria analizează o astfel de măsură.

Iar Auchan Ungaria a punctat că se vede nevoită să limiteze cantităţile care pot fi cumpărate în acelaşi timp, prin urmare chiar de miercuri va introduce restricția cantitativă asupra produselor reglementate la preț: de exemplu, 12 kg la făină, zahăr, spată de porc, piept şi spate de pui și 12 litri la ulei şi lapte.

Plafonarea prețurilor la alimente, susținută în România de PSD

Ideea plafonării prețurilor a fost susținută în România de Marcel Ciolacu, președintele PSD, care a dat exemplu pozitiv chiar Ungaria.

„Nu cred că va ajuta TVA zero la alimente. Deja e redus. Am văzut alte țări europene au luat alte măsuri. Au plafonat prețurile la alimente de bază, se pare că e mult mai bine”, a declarat, luni, Ciolacu.

Acesta a dat apoi exemplu Ungaria: „Vom discuta în coaliție plafonarea prețurilor la alimente. În Ungaria, așa s-a făcut, este și normal”.

Însă, PNL nu susține măsura. „Atunci când plafonezi preţurile, există riscul de a avea o penurie şi să vedem cozi”, a spus Florin Cîțu, președintele PNL.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *