Creșterea vârstei de pensionare în România nu este o variantă
Creșterea vârstei de pensionare în România nu este o variantă

Creșterea vârstei de pensionare în România nu este o variantă în acest moment, explică oficiali ai PSD. Guvernul are în discuție creșterea vârstei la care românii au posibilitatea legală de a lucra, până la vârsta de 70 de ani, dar acest lucru va fi opțional.

Speranţa de viaţă a scăzut, anul trecut, cu 1,4 ani iar speranţa de viaţă sănătoasă în România este incomparabil mai mică cu cea din Uniunea Europeană, explică purtătorul de cuvânt al PSD de ce nu este cazul creșterii vârstei de pensionare în România.

De ce nu poate creşte vârsta de pensionare în România. Prima ştire şocantă este că anul trecut speranţa de viaţă a scăzut cu 1,4 ani, conform datelor Eurostat. Al doilea argument vine din faptul că trebuie analizată speranţa de viaţă sănătoasă, un indicator ce vorbeşte despre calitatea vieţii în ultimii ani (cât de sănătos eşti)”, spune Radu Oprea.

În România, un bărbat ajuns la pensie mai trăieşte sănătos 6 ani şi jumătate, iar în Germania, unde vârsta de pensionare este mai mare cu 7 luni, durata de viaţă sănătoasă este de 11 ani şi jumătate.

În Spania-12 ani şi jumătate, iar în Polonia 8, iar la femei, vârsta de pensionare este mai mare sau egală cu cea din ţările Europei Centrală şi de Est, a mai explicat purtătorul de cuvânt al PSD, conform B1TV.

Pentru cei care au început să creadă că sunt nemuritori şi veşnic sănătoşi sau pur şi simplu nu le pasă de mamele, taţii, bunicele şi bunicii lor le dau o veste proastă: chiar şi ei vor îmbătrâni. Iar cu statistica (chiar dacă este o medie) nu te joci. Speranţa de viaţă sănătoasă în România este incomparabil mai mică cu cea din Uniunea Europeană. Haideţi să ne concentrăm mai întâi pe rezolvarea cauzelor care duc la aceste realităţi triste, lipsa unei alimentaţii şi a unei vieţi sănătoase din cauza sărăciei, condiţiile grele de muncă şi apoi să vorbim despre creşterea vârstei de pensionare. Altfel, doar foarte puţini dintre cetăţenii României vor mai beneficia de pensie”, a mai spus Oprea.

Creșterea vârstei de pensionare în România, precizările lui Marius Budăi

Ministrul Muncii spune că nu susține creșterea vârstei de pensionare în România. Marius Budăi este de părere că 70 de ani este un moment târziu pentru ieșirea din activitate, iar prioritatea ar trebui să fie creșterea speranței de viață sănătoasă.

Marius Budăi spune că în mandatul său nu va crește vârsta de pensionare în România, până la 70 de ani și susține că deja oamenii ies la pensie mult prea târziu în țara noastră.

Nu s-a schimbat nimic. Aș vrea să vă prezint și argumentele prin care să-mi susțin această afirmație. Eu cred că în România trebuie să ne preocupăm mai întâi, înainte de a crește vârsta de pensionare, de a crește speranța de viață a cetățenilor români, de a crește speranța de viață sănătoasă a cetățenilor români”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *