joi, septembrie 18, 2025
18.7 C
București

Reacția miniștrilor după ce Senatul a votat creșterea salariilor demnitarilor: „Pentru mine a fost o surpriză”. „Am văzut în presă”

Miniștrii spun fie că au fost surprinși de decizia Senatului de a majora salariile demnitarilor, inclusiv ale lor. Social democrații spun că a fost o greșeală – deși parlamentarii PSD au votat proiectul. Ministrul Mediului spune că a aflat din presă despre suma pe care ar urma să o primească în plus.

„Pentru mine a fost o surpriză votul din Senat de ieri, dar camera decizională e Camera Deputaţilor. Am discutat cu liderul de grup, aţi văzut decizia PSD, sunt convins că a fost o greşeală în Senat şi că va fi îndreptată în Camera Deputaţilor”, a spus Sorin Grindeanu, potrivit Digi 24.

„Am văzut în presă că s-ar mări cu 2.000 lei brut, care ar însemna 1.000 de lei net. Așteptăm decizia în Camera Deputaților și discutăm după”, a spus ministrul Mediului, Tanczos Barna. „Haideți să așteptăm decizia Parlamentului și în funcție de asta, bineînțeles, vom implementa această propunere. Deocamdată, salariul meu a rămas același. Cred că e un salariu conform statutului pe care îl am”, a spus ministrul Economiei, Florin Spătaru.

„Propunerea n-a venit din partea Guvernului, a venit din partea Parlamentului și acolo nu mă pot pronunța. Nu știu care au fost argumentele cu care au venit parlamentarii pentru această creștere salarială”, a adăugat el.

PSD, PNL, UDMR și AUR au votat în favoarea proiectului de lege. USR a votat împotrivă.

Sursă foto: Digi 24

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Rareș Lazăr, de la “România în Acțiune” la Primăria Capitalei: O nouă candidatură intră în cursă

Scena politică a Bucureștiului se agită odată cu anunțul...

CTP despre Donald Trump: Un dictator, un mârlan, „un țepar de clasă mondială”

Cristian Tudor Popescu a criticat dur comportamentul președintelui american...

Ministrul Energiei negociază „intens” cu CE pentru amânarea închiderii centralelor pe cărbune. Termenul limită

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că se află...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine