Referendumul din comuna sibiană Rășinari privind exploatările miniere a depășit pragul necesar pentru validare. Până la ora 21:00 votaseră 2.175 de persoane din cele 4.431 înscrise pe listele permanente, o prezență de aproximativ 49,08%, conform datelor Autorității Electorale Permanente.
Pragul minim de participare, stabilit la 1.330 de alegători, a fost depășit puțin înainte de ora 15:00. Secțiile de votare au rămas deschise până la ora 23:00, iar locuitorii comunei au răspuns cu „DA” sau „NU” la întrebarea „Sunteți de acord cu orice exploatare minieră pe raza administrativ-teritorială a comunei Rășinari?”.
Prezența la urne a fost redusă dimineața, în jur de 100 de persoane la ora 9:00. Secțiile s-au umplut abia la prânz, după ce rășinărenii au ieșit de la biserică. Intervalul cu cea mai mare afluență a fost cel dintre orele 12:00 și 13:00, când au votat 252 de localnici. Spre finalul zilei, între orele 20:00 și 21:00, s-au prezentat la vot doar 36 de persoane, cel mai scăzut număr înregistrat de la deschiderea secțiilor.
Proiectul minier care a divizat comunitatea
Consultarea a fost organizată pe fondul intenției companiei Mineral Proiect Invest S.A. de a dezvolta, prin proiectul MPI Magnesium, o exploatare minieră de suprafață pe Valea Dobra, în comuna Rășinari.
Planul a stârnit dezbateri aprinse în localitate, cunoscută în Mărginimea Sibiului pentru patrimoniul cultural, tradițiile pastorale și activitatea turistică. Cei care se opun investiției au atras atenția asupra riscurilor pentru peisaj, mediu și turismul local.
Potrivit datelor din proiect, componenta minieră presupune o investiție de aproximativ 25 de milioane de euro. Este vorba despre o carieră cu o suprafață de exploatare de circa șapte hectare, în scenariul unei funcționări pe 20 de ani.
Primăria a cerut retragerea proiectului
Înainte de referendum, pe 23 octombrie, Primăria Rășinari a trimis o adresă către autoritatea națională responsabilă de resursele minerale. Administrația locală a formulat obiecții la proiectul de hotărâre de guvern prin care zăcământul Valea Dobra urma să fie înscris în inventarul bunurilor din domeniul public al statului.
Primăria a cerut retragerea documentului în forma propusă și reanalizarea lui, alături de clarificarea documentației și evaluarea impactului asupra comunității. Autoritățile locale au solicitat totodată acces la documentele justificative, organizarea unei dezbateri publice și consultarea cetățenilor și a instituțiilor locale înainte de luarea unei decizii finale.
