protest negoita

Între primarul Capitalei, Nicușor Dan, și edilul Sectorului 3, Robert Negoiță s-a iscat un nou scandal, privind decizia de retrocedare a unei părţi din Parcul IOR. Zeci de persoane, între care primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, protestează, joi după-amiază, la sediul Primăriei Capitalei, solicitând ca instituţia să iniţieze o acţiune în instanţă pentru a anula decizia de retrocedare a circa 12 hectare din Parcul IOR. „Vrem să îl sensibilizăm pe primarul general să renunţe la prietenia cu cei care fac parte din acea gaşcă, care ne-au furat, ne-au luat ilegal parcul”, a afirmat Negoiţă.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, i-a cerut edilului Capitalei, Nicuşor Dan, să acţioneze în instanţă în vederea anulării deciziei de retrocedare a 12 hectare din Parcul IOR şi i-a propus o discuţie pentru identificarea unei soluţii în acest caz.

Primarul general, Nicușor Dan, afirma, la începutul lunii septembrie, că se acționează pe două căi, o cale juridică și una administrativă: în primul rând recuperarea terenului retrocedat, în justiție sau prin expropriere, și în al doilea rând majorarea amenzilor pentru tăierea copacilor, care acum sunt la o valoare minimă de 50 lei/copac.

„În ceea ce privește situația specială a Parcului IOR, acolo sunt două lucruri: este pe de-o parte chestiunea proprietății și dacă dobândirea s-a făcut legal și, a doua chestiune, dacă există posibilitatea de a sancționa mai drastic decât s-a făcut, de către polițiile locale, tot ce s-a întâmplat în Parcul IOR în ultimele luni, și din păcate cunoaștem cu toții situația. Pe ambele subiecte suntem foarte aproape, materialele primite de la avocați totalizează sute de pagini, suntem foarte aproape de a avea o concluzie”, a declarat primarul general.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *