Rusia blochează vânzările de petrol către Occident, printr-un decret semnat de Putin. Efectul asupra pieței

Vânzările de petrol din Rusia sunt interzise către țările care au luat măsura plafonării prețurilor acestora. Rusia a luat această măsură ca răspuns pentru sancțiunile occidentale, printr-un decret semnat de Vladimir Putin. Oprirea vânzărilor de petrol rusesc către țările occidentale este prevăzută a intra în vigoare începând cu data de 1 februarie iar măsura va dura cinci luni.

Decretul prezidențial al lui Putin precizează că interdicția de vânzare poate fi ridicată în cazuri individuale printr-o „decizie specială” a liderului rus, arată B1TV.

Grupul celor șapte (G7), principalele națiuni industrializate, Uniunea Europeană și Australia au convenit în această lună asupra unui plafon de preț de 60 de dolari pe baril pentru țițeiul rusesc transportat pe mare începând cu 5 decembrie.

Plafonul, care a fost introdus în paralel cu embargoul impus de UE asupra livrărilor de țiței rusesc pe cale maritimă, are ca scop să garanteze că Rusia nu poate ocoli embargoul prin vânzarea petrolului său către țări terțe la prețuri ridicate.

De asemenea, acesta urmărește să limiteze veniturile Rusiei, asigurându-se în același timp că Moscova continuă să aprovizioneze piața mondială.

Rusia și-a exprimat încrederea că va găsi noi cumpărători și a declarat că plafonul nu va afecta campania sa militară din Ucraina.

Decretul prezidențial al lui Putin pare însă să fi avut cel puțin un efect imediat, a declarat pentru Al Jazeera un analist de petrol și gaze, Viaceslav Mișcenko.

Există deja o creștere a prețurilor la țiței pe piață”, a spus el. „Cred că acesta este un impact direct al decretului”.

Rusia este al doilea mare exportator de petrol din lume, după Arabia Saudită, iar o întrerupere semnificativă a vânzărilor sale ar avea consecințe de anvergură pentru aprovizionarea cu energie la nivel mondial.

Ultimele știri

Avertisment dur de la liderul UDMR: Veți regreta

Kelemen Hunor, liderul UDMR, subliniază importanța menținerii guvernării în...

Judecătorii îl pun pe Nicușor Dan în fața unei decizii grele: UNJR cere reexaminarea legii pensiilor de serviciu

Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) solicită președintelui...

Raed Arafat, despre militariii din subordine: „A te pensiona la 40 de ani este o pierdere pentru toată societatea”

Raed Arafat, șeful DSU, pledează pentru majorarea vârstei de...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine