luni, martie 16, 2026
11.4 C
București

Rusia introduce pedepse grele cu închisoarea pentru cei care instigă la acțiuni care îi pun în pericol securitatea națională

Rusia a adoptat miercuri o lege care îi pedepseşte cu ani grei de închisoare pe cei ce îndeamnă la acţiuni împotriva securităţii ţării, într-un moment în care Moscova sancţionează pe oricine se opune războiului din Ucraina, relatează AFP.

Textul, care prevede până la şapte ani de închisoare pentru un astfel de delict, a fost votat miercuri de către Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal), care a înăsprit de asemenea pedepsele aplicate pentru spionaj şi în caz de „colaborare confidenţială cu străinii”.

Aceste înăspriri ale legii, vizând oficial „protejarea intereselor naţionale ale Rusiei”, reprezintă „un răspuns adecvat şi oportun provocărilor cu care ţara noastră se confruntă”, susţine într-un comunicat unul din coautorii textului, deputatul Vasili Piskariov, din partea partidului de la putere Rusia Unită.

În virtutea noilor dispoziţii, apelurile publice individuale de a acţiona împotriva securităţii Rusiei vor fi de acum pedepsite cu pedepse mergând de la doi la patru ani de închisoare, scrie Agerpres. Pedeapsa poate fi mărită la cinci ani de detenţie în cazul unor astfel apeluri difuzate de către mass-media şi la şapte ani dacă se fac în grup organizat.

Pedepse mai aspre pentru spioni și colaboratori

Strângerea şi transmiterea (către un inamic) de informaţii „susceptibile să fie utilizate împotriva forţelor ruse” vor fi pasibile de pedepse mergând până la 20 de ani de închisoare.

De asemenea, „colaborarea confidenţială cu străinii” poate fi sancţionată cu până la opt ani de închisoare.

De la începutul operaţiunii militare ruse în Ucraina la 24 februarie, autorităţile ruse au consolidat dispozitivul de represalii împotriva vocilor critice la adresa acestei ofensive, blocând media independente şi reţele de social media şi adoptând legi care sancţionează cu pedepse grele cu închisoarea orice formă de critică considerată că ar păta imaginea armatei.

Numeroşi ruşi, opozanţi și simpli cetăţeni, au fost încarceraţi deja pentru astfel de motive, aşteptându-şi procesul. Un deputat municipal din Moscova ar urma să fie judecat joi, notează AFP.

Ultimele știri

România recuperează datoriile de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. Cuba a rămas cel mai mare datornic

România a recuperat peste 300 de milioane de dolari...

Cât au ajuns să coste benzina și motorina în București, în plină criză petrolieră: pragul de 10 lei se apropie

Prețurile carburanților din București au atins cote ridicate pe...

Polițistă din Ilfov, acuzată că face videochat după program. Ce au descoperit ofițerii DGPI

O polițistă din Ilfov a fost pusă la dispoziție-...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine