„Săracul, e foarte obosit.” Ce au scris românii în online despre faptul că președintele Iohannis nu a avut concediu

Klaus Iohannis nu a avut nicio zi de concediu, în sensul definit de lege. Iar asta a stârnit numeroase reacții în online, acolo unde mulți dintre români obișnuiesc să își dea cu părerea, scrie EuroNews Romania.

Reacțiile românilor despre concediul lui Klaus Iohannis: „Cum să ai concediu dacă ești mereu în concediu?”

„Președintele Klaus Iohannis nu s-a aflat în concediu de odihnă, în sensul noțiunii definite de legislația muncii”, a precizat, printre altele, Administrația Preziențială, la solicitarea jurnaliștilor de la Libertatea.

„Cum să ai concediu dacă ești mereu în concediu?”

„Săracul, e foarte obosit.”

„Săracul, îi plâng de milă (…) după aceste mandate solicitante.”

„Păi, a avut 10 ani de concediu și tot mai vrea?”

Klaus Iohannis a fost „dat dispărut”, adică nu a mai fost văzut în spațiul public vreme de o lună, însă Administrația Prezidențială a ținut să lămurească acest aspect și a precizat că Iohannis a avut lucruri de făcut. Președintele a semnat decrete, a transmis mesaje oficiale din partea instituției pe care o conduce sau a contestat legi la CCR, printre altele.

Ultimele știri

Nazare nu exclude taxe noi în 2027. Economiștii avertizează că românii nu mai au din ce plăti

Nazare nu exclude taxe noi în 2027, iar economiștii avertizează că românii și firmele nu mai pot suporta majorări fiscale.

George Simion face acuzații grave despre Marius Lulea. Susține că fostul vicepreședinte AUR e șantajat într-un dosar legat de Rusia

George Simion susține că Marius Lulea este șantajat într-un dosar legat de Rusia, în plin scandal „cap de porc” la poarta casei acestuia.

Nicușor Dan ar putea merge în SUA. Ministrul de Externe nu dă o dată, spune că întâi vrea o listă de priorități

Ministrul de Externe Dan Neculăescu spune că vizita lui Nicușor Dan în SUA e pe agendă, dar fără dată stabilită deocamdată.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine