joi, decembrie 18, 2025
-1 C
București

Când se renunță la școala online, a spus ministrul educației, Sorin Cîmpeanu

Școala fizică va înlocui școala online pentru toți elevii dacă vor fi îndeplinite anumite condiții, a afirmat ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Sunt necesare cumularea unor condiții care țin de rata de incidență a coronavirusului pentru ca cursurile să fie reluate peste tot în format fizic.

Până atunci însă, de miercuri, revin la cursuri preșcolarii și elevii din clasele primare, iar cei din anii de gimnaziu vor face ore online sau în format fizic în funcție de două scenarii privind rata incidenței cazurilor de infectare cu coronavirus.

Pentru că predarea online a generat dezechilibre psihice, emoționale, sociale, a generat angoase, deficit de atenție, am insistat în revenirea la școală cu prezență fizică. Astfel, încă de mâine (miercuri, 5 mai – n.r.), 1,4 milioane de elevi din învățământul primar și preșcolar vor putea reveni la școală cu prezență fizică. Se adaugă cei din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a din școlile care funcționează în localități în care rata de incidență este mai mică de 1/1.000. Este vorba despre 2.057 de localități astăzi, când vorbim. Scenariul va fi refăcut în ziua de vineri”, a explicat Sorin Cîmpeanu, marți seara, la B1TV.

Școala fizică. Întrebat în ce moment ar putea fi aduși toți elevii la școală fizic, ministrul Educației a răspuns:

Deîndată ce trendul epidemiologic descendent va fi confirmat (…), dacă vom înregistra progrese în campania de vaccinare a personalului din învățământ, Ministerul Educației va fi îndreptățit să formuleze o propunere de reluare a prezenței fizice fără diferențiere în funcție de scenariu. Acest lucru se va putea întâmpla peste circa două săptămâni, când vom solicita o analiză de moment prin care cei îndreptățiți din punct de vedere epidemiologic ne vor putea spune dacă pot fi reluate cursurile cu prezență fizică sau nu”.

Elevii din clasele care nu sunt terminale (…) urmează să încheie semestrul doi pe 25 iunie. Sunt aproape opt săptămâni de școală. Fiecare săptămână de școală, cu prezență fizică, este esențială, în opinia mea”, a subliniat ministrul Sorin Cîmpeanu.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

2026 schimbă regulile jocului pentru patroni. Capital mai mare, controale dure și amenzi de până la 300.000 de lei

Al doilea pachet al reformei fiscal-bugetare mută presiunea de...

Coaliția a ajuns la un acord: tăieri de cheltuieli, reduceri de subvenții și promisiuni de stimulare a economiei

După negocieri intense, liderii coaliției de guvernare au stabilit...

Kovesi, replică pentru Băsescu, după ce fostul președinte a spus că a greșit când a numit-o la șefia DNA

Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi,...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine