josep borrell eu high representative 2 1

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe, Josep Borrell, a avertizat miercuri că războiul din Ucraina intră într-o nouă fază „periculoasă” şi într-un „scenariu înfricoşător” deoarece Rusia înregistrează eşecuri în conflictul convenţional şi ameninţă cu folosirea armelor nucleare, transmite EFE, potrivit Euronews.

„Războiul a intrat într-o nouă fază. O fază fără îndoială periculoasă, pentru că ne aflăm în faţa unui scenariu înfricoşător, în privinţa căruia nu trebuie să închidem ochii”, a declarat Borrell într-o intervenţie în plenul Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg.

Şeful diplomaţiei europene a spus că veştile de pe câmpul de luptă „sunt bune pentru Ucraina”, care „reia ofensiva”. În schimb, a avertizat că acest conflict este „un război convenţional în care este implicată o putere nucleară, o putere nucleară care în acest moment înregistrează eşecuri în conflictul convenţional şi care ameninţă cu folosirea armei nucleare”.

„Este un scenariu cu siguranţă îngrijorător în care trebuie să demonstrăm că sprijinul nostru pentru Ucraina nu slăbeşte”, a insistat el.

Forțele ucrainene avansează pe trei fronturi

Borrell a explicat că forţele ucrainene avansează pe trei fronturi, însă a amintit că Rusia „continuă să aibă superioritatea numerică şi superioritate de foc (…)”.

Din acest motiv, Borrell a explicat că forţele ucrainene dezvoltă o tactică de luptă „extraordinar de agilă, de o inteligenţă ieşită din comun, înconjurând zonele forte ruse, creând insule care ajung să fie distruse chiar de însăşi retragerea armatei ruse”, iar în acest fel ucrainenii „îşi limitează pierderile şi înaintează pe câmpul de operaţiuni într-o manieră pe care nimeni nu a putut-o anticipa”.

„Situaţia armatei ruse este foarte rea, între altele pentru că militarii ruşi nu ştiu la ce foloseşte acest război, iar cei 300.000 care vor fi scoşi din căminele lor pentru a fi duşi pe front vor înţelege cu atât mai puţin”, a apreciat şeful diplomaţiei europene.

Războiul trebuie câștigat „pe câmpul ideilor”

Borrell a subliniat că războiul din Ucraina „se poate câştiga pe câmpul de luptă”, dar şi-a exprimat opinia că acest conflict „trebuie câştigat în primul rând pe câmpul ideilor”. El a explicat că, dincolo de conflictul care are loc pe teritoriul ucrainean, se poartă „un război pentru supremaţia valorilor”, în contextul în care Rusia „desfăşoară o campanie intensă în întreaga lume pentru a explica faptul că urmările acestui război nu provin de la războiul în sine, ci de la sancţiunile pe care le-am impus”.

În acest sens, Borrell a insistat că UE trebuie să facă „un efort diplomatic imens pentru a explica lumii care este scopul acestui război” şi a atras atenţia că războiul din Ucraina „nu se poate încheia din cauza oboselii lumii occidentale”.

Preşedintele rus Vladimir „Putin crede că democraţiile sunt slabe. Că populaţia nu suportă o iarnă friguroasă. Speră să vină Generalul Iarnă, care a salvat mereu în ultimul moment armata rusă”, a declarat Borrell, referindu-se la faptul că liderul de la Kremlin „aşteaptă ca frigul, întreruperile de livrări de gaz, preţurile mari şi temperaturile scăzute să ne mineze voinţa de a continua să sprijinim Ucraina”.

În opinia sa, războiul „se poate încheia doar într-un mod în care să asigure pacea”, cu Ucraina recuperându-şi integritatea teritorială şi deplina suveranitate şi cu Rusia asumându-şi responsabilitatea politică şi morală, plătind pentru reconstrucţie şi răspunzând pentru crimele comise.

Foto: eeas.europa.eu

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *