Românii, nemulțumiți de prețurile din Grecia în acest sezon. Peste 1 milion de turiști de la noi sunt așteptați în insule

Sejururile în Grecia vor fi și în acest an apreciate de români, consideră autoritățile din peninsulă, care estimează că peste 1 milion de români îi vor vizita în acest sezon estival. Contează faptul că Grecia a eliminat complet restricțile antiCOVID dar a mai rămas un mare impediment: prețurile, care au crescut simțitor.

Recent a avut loc o ședință de informare desfășurată la Primăria Municipiului Kavala, la inițiativa Consulului General al României la Salonic, Nicolae Dan Dima, cu participarea lui Florian Daniel Mazilu, Consilier pentru Afaceri Consulare la Ambasada României, informează Rador, preluat de B1Tv.

La discuții au participat și autoritățile locale din Kavala și Thassos.

Autoritățile române estimează că 1,3 milioane de români vor ajunge anul acesta în Grecia, cu 100.000 mai mult decât în 2019.

Reprezentanții României și Bulgariei la întâlnire au ridicat problema aglomerărilor și cozilor ce se pot forma la punctele de trecere a frontierei, aceștia cerând autorităților elene să găsească soluții.

Reprezentanții celor două țări vecine au remarcat că România este prima țară care lansează astfel de întâlniri informative și au subliniat că au examinat toate problemele tehnice legate de sosirea turiștilor români în Grecia și măsurile ce trebuie luate.

Autoritățile din Thassos i-au asigurat pe oficialii români și bulgari că infrastructura din domeniul sănătății și siguranței turiștilor e pregătită să facă față oricăror situații.

Prețurile vacanțelor

Românii se pregătesc intens pentru vacanța de vară, dorind să recupereze distracția pierdută din cauza celor doi ani de pandemie. Dar entuziasmul pare să li se tempereze când văd prețurile.

De exemplu, pe grupul de Facebook „Forum Thassos”, românii au început să-și exprime nemulțumirea față de prețurile pentru sejururile în Grecia.

„Nu vreau sa denigrez Grecia. Am fost şi voi mai merge. Funcţie de preţ, şi condiţii, desigur. Doresc să mă refer strict la raportul preţ- condiţii. În jur de 100 euro pe noapte, poţi lua în Caraibe la preţul ăsta…cu All Inclusive. Cuba, Dominicană, Mexic, etc. Câteva sute de euro în plus la zboruri, dar, începe să merite să dai aceşti bani”, a scris unul dintre internauți.

Ultimele știri

Rareș Bogdan lovește puternic în Ilie Bolojan, după ce noul Guvern a fost instalat: A transformat PNL într-un USR 2!

Rareș Bogdan îl acuză pe Ilie Bolojan că a scos PNL de la guvernare și l-a transformat într-un „USR 2”.

Kelemen Hunor pune frână reformei administrativ-teritoriale: „Dacă vrei să faci pentru 2028, nu vei reuși. Categoric”. UDMR propune o Românie cu 16 județe

Kelemen Hunor exclude reforma teritorială până în 2028 și propune anul 2032, cu un proiect UDMR de 16 județe.

Guvernul Niculescu vine cu planuri ambițioase, dar unele depășesc cu mult mandatul. Analiza unui expert: Lipsesc o prioritizare clară și responsabilii pentru unele măsuri

Expertul EPG Alexandru Ciocan avertizează că multe măsuri din capitolul Energie al programului de guvernare depășesc durata mandatului actual.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine