Slujbele de Crăciun în biserici se pot desfășura cu respectarea regulilor sanitare, a spus premierul Ludovic Orban, legat de recomandarea Comisiei Europene ca acestea să se desfășoare online.

„Ştiţi foarte bine că slujbele, în România, se pot desfăşura sigur, respectând măsurile de protecţie sanitară, condiţiile, reglementările stabilite, adică păstrarea distanţei, obligaţia purtării măştii, dezinfecţia, toate măsurile care nu sunt complicate. Deci slujbele se desfăşoară”, a declarat joi Ludovic Orban.

Încetinirea răspândirii coronavirusului este obiectivul principal al autorităților sanitare

„Desigur, lucrul la care ne gândim este să convingem câţi mai mulţi români să respecte măsurile de protecţie sanitară, astfel încât să reducem cât mai mult numărul de persoane care se infectează cu acest virus”, a precizat oficialul, potrivit B1TV.

Reacția Bisericii Ortodoxe Române

Comisia Europeană recomandă ca slujbele să se desfășoare online

Comisia Europeană a transmis o recomandare privind slujbele de Crăciun și anume înlocuirea liturghiilor de Crăciun față în față cu „inițiative online sau televizate”.

„Nu adunărilor pentru liturghii de Crăciun” este invitația cuprinsă în proiectul Comisiei Europene, care va fi publicat miercuri, legat de măsurile anti-COVID pentru sărbători.

Totodată, cu privire la slujbele de Crăciun în biserici, Comisia Europeană cere „luarea în considerare a evitării ceremoniilor religioase cu adunări mari și înlocuirea acestora cu inițiative online, la televizor sau la radio”, potrivit unor surse din Bruxelles.

Potrivit unui comunicat de presă al BOR, Comisia Europeană nu poate decide în domeniul religios, în timp ce bisericile sunt conștiente de contextul actual dificil:

„Comisia Europeană nu decide și nu poate impune nimic în sfera esențială a religiosului, doar poate emite recomandări(!) legate de încurajarea și intensificarea protejării de noul coronavirus în viața socială din perioada sărbatorilor. Aceste recomandări(!) în sine nu pot conduce discreționar la anularea sau transferarea în online a slujbelor de Crăciun și nimeni onest sau ancorat în realitatea socială profundă nu poate dori sau impune acest lucru.

Bisericile însele (formate din majoritatea persoanelor care compun societatea românească și nu numai) sunt perfect conștiente de situația actuală extrem de dificilă și implicate caritabil major în sprijinirea autorităților, alături de care au fost și vor rămâne constant în combaterea pandemiei. Experiența lor socială și discernământul conferit de credința împrietenită cu rațiunea, nu în divorț cu ea, fac din biserici spații comunitare în care slujbele religioase se pot desfășura în condiții de reală siguranță”, precizează BOR.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *