miercuri, septembrie 30, 2026
20.6 C
București

Sorin Grindeanu anunță 100 de kilometri de autostrăzi noi pe an

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susține că s-au creat toate premisele ca începând din acest an, minimul de kilometri pe care CNAIR să îi dea în folosinţă să fie de 100 de km anual.

Potrivit ministrului, anul trecut au fost 52 sau 53 de kilometri de drum expres şi autostradă finalizaţi. ”Dacă anul trecut a fost un an în care s-a apăsat foarte mult pedala în a a semna contracte, având şi anumite borne şi la CNAIR şi pe zona de CFR, s-au creat toate premisele ca începând din acest an minimul de kilometri pe care CNAIR să îi dea în folosinţă că vorbim de autostrada sau drumuri expres (..) să fie de 100 de km pe an. Având atâtea şantiere deschise şi atâtea contracte în acelaşi timp în execuţie, sunt toate premisele ca pe anii viitori, începând cu acest an, minimul anual, s-ar putea la anul, când este un vârf, să ne ducem pre 150, dar anul acesta vor fi 100 de km”, a spus Grindeanu la Prima News Tv.

Ultimele știri

Adrian Negrescu demontează programul lui Mureșan. Îl numește „halucinație a inteligenței artificiale”

Analistul Adrian Negrescu numește programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan o „halucinație a inteligenței artificiale”.

Abuzuri și detașări „pe bandă rulantă” la ANAF. Inspector antifraudă, îndepărtat cu forța dintr-un dosar exploziv

ANAF, instituția care ar trebui să lupte împotriva evaziunii...

Scandal în Parlament la audierea Oanei Gheorghiu. Rogobete și Ungureanu s-au certat: „Nu fiți mitocan!”

Rogobete și Ungureanu s-au certat în Parlament la audierea Oanei Gheorghiu, pe fondul unei întrebări despre centrele de tratament AVC.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine