Subvenția pe care o vor primi patronii care angajează persoane cu dizabilități

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) și-a propus ca, până în 2027, România să atingă o rată de angajare de cel puțin 55% a persoanelor cu dizabilități, din numărul total al acestora. De asemenea, instituția urmărește ca cel puțin 4% din personalul companiilor și instituțiilor publice cu peste 50 de angajați să fie reprezentat de persoane cu dizabilități, conform unui comunicat publicat pe pagina de Facebook a ministerului.

Pentru a stimula angajarea permanentă a persoanelor cu dizabilități, Ministerul Muncii va oferi o subvenție de aproximativ 450 de euro pentru o perioadă de 18 luni angajatorilor care încadrează astfel de persoane, inclusiv absolvenți din rândul acestora.

Ministrul Simona Bucura-Oprescu a participat la Budapesta la o conferință internațională dedicată persoanelor cu dizabilități, intitulată „You are Value!”, organizată în cadrul Președinției Ungare a Consiliului Uniunii Europene. În cadrul evenimentului, ministrul român a subliniat eforturile României în integrarea pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități, evidențiind importanța inițiativelor de economie socială și a programelor de ocupare, a declarat Simona Bucura-Oprescu. Ministrul a reiterat angajamentul MMSS de a sprijini atât persoanele cu dizabilități, cât și angajatorii, considerând că abilitățile acestor persoane sunt o resursă valoroasă pentru societate, în ciuda barierelor existente.

Da, „You are value!” este mesajul corect! Fiecare dintre noi are ceva de spus, ceva de adăugat la viaţa comunităţii noastre. Împreună putem transforma dizabilitatea în abilitatea de a reuşi. Prin grija autentică faţă de cei aflaţi în nevoie şi prin integrarea lor reală în societate şi pe piaţa muncii, punem bazele incluziunii şi demnităţii pentru persoanele cu dizabilităţi. Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale promovează şi susţine integrarea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii. Prin programele de economie socială, iniţiativele de ocupare şi proiectele dedicate, sprijinim atât angajaţii cu dizabilităţi, cât şi angajatorii lor. Persoanele cu dizabilităţi sunt o parte esenţială a societăţii noastre, iar abilităţile şi calităţile lor sunt o resursă valoroasă pentru piaţa muncii, chiar dacă barierele încă persistă. Ne dorim să construim o societate în care fiecare om are şansa să contribuie, să reuşească şi să fie apreciat”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Premierul Ilie Bolojan: Când vor fi vizibile efectele de stabilizare ale economiei. Nu mai crește TVA

Premierul Ilie Bolojan a oferit marți seară explicații despre...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine