Terasele s-au redeschis de la primele minute ale zilei de luni
Terasele s-au redeschis de la primele minute ale zilei de luni

Terasele s-au redeschis de la primele minute ale zilei de luni, puțin după ora 0.00, și s-au umplut imediat în majoritate de tineri dornici de interacțiune socială. Terasele din Centrul Vechi au fost cele mai animate în miez de noapte, după ridicarea restricțiilor din starea de alertă cu privire la localurile publice. Restaurantele rămân închise însă, în zona de servire din interior, până cel puțin la 15 iunie.

Tinerii în special au vrut să se adune în Centrul Vechi și să depene amintiri iar aglomerația a fost de așteptat, la fel ca și lipsa măsurilor de distanțare socială. Patronii teraselor le-au adoptat, dar asta nu părea să le pese prea mult grupurilor de tineri ieșiți în oraș, după aproape trei luni de interdicții în localuri.

Măsurile de relaxare au venit în contextul în care s-a intrat pe panta descendentă a îmbolnăvirii cu coronavirus și a deceselor, a spus ministrul sănătății, Nelu Tătaru, la Digi24.

Duminică au fost înregistrate doar 7 decese și 124 de îmbolnăviri. Este cel mai mic număr de noi cazuri de infectare după data de 26 martie.

De la 1 iunie sunt redeschise terasele, plajele și se reia transportul internațional rutier și feroviar. Se pot organiza concerte în aer liber și competiții sportive. În toate aceste cazuri trebuie respectate însă reguli stricte.

În Vama Veche, stațiunea non-conformiștilor, relaxarea a început încă de duminică. Zeci de oameni au furat startul și au făcut plajă cu o zi înainte să aibă voie. Însă, patronii de terase au fost luați prin surprindere. Ei se pregătesc să aibă primii turiști abia peste câteva zile. Pentru prima săptămână a lunii iunie, în stațiunile de pe litoral au fost făcute 10.000 de rezervări.

Terasele s-au redeschis: Reguli pentru clienți și patroni

Ordinul care stabileşte regulile pentru funcţionarea teraselor, publicat sâmbătă dimineaţă, stabilește că ocuparea locurilor se va face cu rezevare anterioară, astfel încât aglomerările la intrare să fie evitate. În plus, pentru că operatorul economic are obligația să-ți ia numărul de telefon, în cazul apariţiei unei infectări cu COVID-19 autorităţile vor şti de unde să înceapă ancheta epidemiologică.

Şi dacă te întrebi ce date personale vei avea de furnizat la rezervare, să ştii că un număr de telefon valid, la care să poţi fi contactat în caz de nevoie, alături de prenumele tău (sau chiar iniţiala), vor fi suficiente.

La terasă, un angajat al localului te va conduce la masă şi îţi va face un triaj observațional. Asta înseamnă că personalul terasei va trebui să detecteze eventuale simptome respiratorii vizibile, caz în care vei fi rugat să părăseşti incinta, relatează Mediafax.

Şi dacă te întrebi ce date personale vei avea de furnizat la rezervare, să ştii că un număr de telefon valid, la care să poţi fi contactat în caz de nevoie, alături de prenumele tău (sau chiar iniţiala), vor fi suficiente.

La masă vei sta cu cel mult alte trei persoane, dacă nu sunteţi membri ai aceleiaşi familii, la o distanţă de 1,5 m între voi. Excepţie vor face cazurile în care vei merge cu membrii familiei, persoane cu care să locuieşti în aceeaşi casă. La final, recomandarea este să plătiţi cu cardul.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *