Testarea e deficitară în acest moment, susține medicul Radu Țincu
Testarea e deficitară în acest moment, susține medicul Radu Țincu

Testarea e deficitară în acest moment, susține medicul Radu Țincu, iar asta înseamnă că raportările cu privire la infecțiile cu coronavirus sunt subdimensionate. Se impune schimbarea rapidă a definiției de caz, consideră medicul.

„Avem probleme cu testarea, testarea care este deficitară. Iată că nu am reușit niciodată în acest an de pandemie – l-am sărbătorit în urmă cu câteva zile – să ajungem la cele 50.000 de teste efectuate pe zi și asta pentru faptul că am avut o definiție de caz care întotdeauna a fost în urmă cu două-trei săptămâni decât evoluția pandemiei. Atunci, dacă n-am avut definiția de caz care să poată include pacienții la momentul în care pandemia evolua, era clar că suntem defazați cu evoluția naturală a acestui fenomen”, spus medicul, în emsiunea „Dosar de politician” de pe B1TV.

Radu Țincu a subliniat că definița de caz trebuie schimbată „foarte des”.

Trebuie să schimbăm foarte des definiția de caz și să putem include persoane. Pentru că, dacă punem o definiție de caz foarte restrictivă, este clar că nu se califică mai nimeni să fie testat și atunci sigur că avem niște date care sunt subdimensionate. Pe de altă parte, statul român a cumpărat foarte multe teste rapide pe care nu le folosește. Nu le folosește, riscând la un moment dat să nu mai fie valabile”, a adăugat medicul Radu Țincu.

De la debutul pandemiei, pe teritoriul României au fost confirmate 808.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Un număr de 744.040 de pacienți au fost declarați vindecați. Totodată, numărul deceselor înregistrate în rândul celor diagnosticați cu infecție cu SARS-CoV-2 a ajuns la 20.509.

Datele din bilanțul prezentat marți de autorități mai arată că, la nivel național, au fost prelucrate 6.052.659 de teste RT-PCR și 315.789 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore cuprinse în bilanț au fost efectuate 23.392 de teste RT-PCR (15.539 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.853 la cerere) și 10.152 de teste rapide antigenice.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *