Cum se va face testarea în școli pentru SARS-COV-2 și ce teste se vor utiliza. Precizările lui Andrei Baciu

Testarea în școli se va face după un protocol anume, care este în procedură de elaborare în acest moment, a anunțat secretarul de stat Andrei Baciu. Se vor folosi testele de salivă, considerate o metodă non-invazivă de testare a infecției cu SARS-COV-2.

Se lucrează la nivelul Ministerului Sănătății pentru a finaliza tot protocolul, iar forma finală va fi comunicată imediat ce proiectul va fi gata. Vorbim de teste de salivă non-invazive. Metoda de recoltare se va face diferit, în absența unui disconfort. Vorbim și de posibilitatea ca aceste teste să fie făcute și de personal non-medical. Bineînțeles, în urma unei instruiri, astfel încât procedura să se facă corect și rezultatul să nu fie influențat de maniera de testare”, a spus joi seara Andrei Baciu, citat de Digi24 .

S-au achiziționat aceste teste, procedura e în curs, ele vor ajunge în școli și se va stabili o cadență de testare. Testarea efectivă va fi efectuată de personalul medical, acolo unde există, în rest vor fi instruite cadre didactice în interiorul fiecărei școli. Nu este o procedură medicală”, a adăugat el.

Întrebat dacă profesorii pot să refuze testarea, Baciu a răspuns: „Noi pregătim acum modalitatea generală prin care această testare să se desfășoare”.

Testarea în școli, după un protocol. „Va fi o procedură foarte clară, ușor de înțeles și ușor de aplicat pentru oricine. Când o să o avem gata o să o comunicăm, dar nu este sofisticată. Îi vom instrui pe toți cei care vor face această testare” a adăugat el.

Primul lucru pe care trebuie să-l facem pentru a domoli pandemia este să identificăm cazurile pozitive. Acest lucru se face prin testare. Mai noi avem această modalitate făcută pentru unitățile de învățământ, tocmai pentru a se putea desfășura de o manieră sistematică, lucru care ar fi fost mai dificil utilizând testele clasice. Avem un test mult mai simplu, care are altă sensibilitate și specificitate, și din acest motiv orice test pozitiv va fi dublat de o testare clasică”, a spus Baciu.

Nu trebuie să ne speriem, nu trebuie să facem pregătiri speciale, pentru că nu este o chestiune super sofisticată”, a adăugat el.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Ce spune ministrul Finanțelor despre impozitarea progresivă, în plin proces de mărire a taxelor și impozitelor

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a clarificat în cadrul unei...

Ilie Bolojan, întrebat dacă regretă postul de premier

Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi seară în direct...

Daniel Băluță a dezvăluit când își depune candidatura la Primăria Generală a Capitalei

Social-democratul Daniel Băluță a anunțat, joi, că are de...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine