Teste COVID expirate, mii de bucăți, s-au găsit aruncate într-o pădure
Teste COVID expirate, mii de bucăți, s-au găsit aruncate într-o pădure

Teste COVID expirate, mii de bucăți, s-au găsit aruncate la marginea unei păduri din Buzău. Sunt considerate deșeuri periculoase și au fost descoperite împrăștiate pe pământ.

Testele COVID fac parte din categoria deșeurilor medicale periculoase ce trebuie neutralizate în condiții speciale întrucât reprezintă un risc pentru sănătatea populației și mediului. Cutiile în care erau ambalate au fost rupte, iar testele au fost împrăștiate pe pământ. Autoritățile locale au anunțat că le vor cere polițiștilor să ia măsuri și să facă verificări pentru a descoperi persoana vinovată de acest gest iresponsabil, transmite B1TV.

Viceprimarul Ionuț Apostu, despre testele COVID expirate: „Este o situație pe care noi am apreciat-o destul de gravă, pentru că e vorba de teste antigen ce trebuiau neutralizate în condiții specifice. Probabil ele provin de la un cabinet medical sau de la o farmacie, însă chiar în această dimineață așteptăm raportul Poliției Locale, pentru că ei sunt cei care au fost sesizați și au intervenit la fața locului, astfel încât să adresăm o sesizare oficială către Poliția Municipiului Buzău în vederea investigării acestui caz”.

Bineînțeles că am luat legătura și cu Direcția de Sănătate Publică, și cu un operator autorizat pentru preluarea acestor deșeuri medicale, dar spun că este un caz ce trebuie investigat deoarece vorbim de o zonă din șoseaua Nordului, este vorba de șoseaua de centură a municipiului, ce tranzitează E 85, există și această posibilitate ca ele să fi fost aruncate cumva dintr-un mijloc de transport ce se afla doar în tranzit spre Moldova sau spre București”, a adăugat oficialul.

Mai mult decât atât, polițiștii locali mi-au adus la cunoștință că toate datele privind expeditorul sau datele privind proprietarul acestor teste au fost șterse intenționat sau au fost desprinse de pe acele cutii. Totuși, este o situație, spun eu, aparte, în sensul în care aceste teste, chiar expirate, au un număr de înregistrare, au un număr de serie. Eu cred că autoritățile în domeniu pot face o investigație specifică pentru a vedea cine a recurs la un asemenea gest, așa cum spuneam, un atentat, până la urmă, la sănătatea cetățenilor”, a mai afirmat viceprimarul Buzăului.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *